EXCLUSIV | Jucătorul de la CFR care și-a speriat colegii: „E un animal desăvârșit! Îmi pune barieră, nu pot să trec de el”. Anul care l-a schimbat pe unul dintre cei mai promițători fotbaliști ai lui Dan Petrescu: „Am învățat că talentul nu face nimic”

This browser does not support the video element.

Dan Petrescu a reușit să creeze la CFR Cluj o echipă în care toată lumea se apără și toată lumea se atacă, lucru admis de Alexandru Păun (23 de ani), în direct la ProSport Live. Mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1 Betano a vorbit despre tactica „Bursucului”, dar și despre Paulo Vinicius (33 de ani), fundașul central brazilian imposibil de depășit la antrenamente.

Experimentat, înalt, robust, Vinicius a fost unul dintre cei mai buni oameni ai CFR-ului în parcursul spre al patrulea titlu de campioană din istorie, iar Păun are doar cuvinte de laudă despre sud-american: „Toți suntem fundași! Dan Petrescu ne spune tuturor că prima dată trebuie să fii fundaș, apoi vedem. Viniciuis e un animal desăvârșit, foarte greu reușesc să trec de el în duel unu la unu. Îmi pune barieră, mi-e foarte greu să-l depășesc”, a declarat Păun, la ProSport Live.

Anul care l-a schimbat

Un fotbalist tânăr, talentat, cu o tehnică peste medie, Păun a început sezonul din postura de titular, dar, apoi, nu l-a mai convins pe Dan Petrescu să-i acorde șanse în meciurile importante. Păun s-a ales cu o experiență importantă pentru viitorul său: „Sunt de zece ani la Cluj, dar e abia primul titlu la care particip. În celelalte doar mă antrenam cu echipa mare, acum chiar am ajutat și eu cât de puțin. Niciodată nu a fost o relație tensionată între mine și Dan Petrescu, nu sunt genul care să aibă conflicte cu antrenorii. Mi-a spus că, dacă sunt serios și mă antrenez, voi juca. Și am făcut-o! Poate aș fi vrut să joc mai mult în play-off, dar dânsul a avut o altă strategie.

Anul acesta am învățat multe din punct de vedere defensiv, am lucrat și mult la țară. Pot juca și în banda stângă, cu Miriuță jucam în spatele vârfurilor. Am învățat că talentul nu face nimic. Poți să ai cu carul, dacă nu muncesști nu faci nimic. După ce am fost egalați a patra oară de Steaua, am fost foarte dezamăgiți. După înfrângerea lor de la Iași, am sperat din nou”, a mai spus Păun, care a anunțat că viitorul său e legat de Cluj: „Mai am doi ani de contract. Clujul m-a adoptat de la 13 ani, vreau să rămân și să joc cât mai mult. E foarte greu să ajungem în grupele Ligii Campionilor, avem nevoie de întăriri, pentru că vom întâlni echipe foarte bune”.

Publicat: 22 05. 2018, 11:44
Actualizat: 22 05. 2018, 12:39