Cu opt goluri marcate în actualul sezon, Ibrahima Tandia este pe locul cinci în clasamentul marcatorilor din Liga 1. Vedeta lui Sepsi se află în sfera de interes a celor de la FCSB, care l-ar dori din această iarnă, doar că suma vehiculată dinspre conducerea celor de la Sepsi este una mare. Oficialii din Sfântul Gheorghe și-ar dori cel puțin 500.000 de euro pentru a-l ceda pe francezul cu părinți din Mali. Jucătorul a vorbit în premieră despre interesul manifestat de FCSB și crede că i-ar putea convinge pe cei de la Sepsi să-l lase să plece, dacă i se va propune un contract.
„Nu am vorbit cu nimeni de la FCSB. Este un club mare din România și o mulțime de jucători visează să joace acolo. Este un club unde m-aș putea arăta în ochii lumii. Dacă aș vrea să merg acolo, ar înțelege (n.r. președintele), dar acum sunt la Sepsi și mă simt bine”, spune fotbalistul de 25 de ani, care visează să joace în cea mai tare competiție inter-clubuluri. „Cel mai bine pentru mine ar fi să joc în Champions League„, spune Tandia.
Se întâlnește cu Pogba în week-end
Ibrahima Tandia are o relație de prietenie cu Paul Pogba, vedeta lui Manchester United și a naționalei Franței. Cei doi se cunosc din perioada junioratului, când erau colegi la naționalele de juniori. Fotbalistul lui Sepsi spune că nu i-a cerut sfaturi lui Pogba despre ce să facă în viitor și se amuză, spunând că el îi oferea sfaturi mijlocașului ajuns cel mai scump transfer din istoria fotbalului când a fost cumpărat de United de la Juventus: „Da, ne vom întâlni în week-end, la Paris, alături de un alt jucător cu care am jucat. Este prietenul meu, dar nu vorbim în fiecare zi. Nu mi-a dat sfaturi. Îmi dorește mult noroc. Eu sunt cel care îi dădea sfaturi înainte (râde). I-am spus că ne vom întâlni în Champions League”, mai povestește Tandia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER