Liviu Ganea a fost trimis la echipa a doua, după ce atacantul nu a acceptat condițiile oferite de conducerea clubului pentru prelungirea contractului.
Dinamo îi dădea 6.000 de euro pe lună și mai multe prime de obiectiv sau în funcție de minutele jucate, foarte greu de îndeplinit. Jucătorul a cerut 150.000 de euro la semnătură, iar șefii i-au spus că Dinamo nu dă bani la semnătură, excluzând orice negociere în acest sens.
Imediat, fotbalistul a fost trimis la echipa a doua, iar din iarnă poate semna cu orice echipă dorește, deoarece intră în ultimele șase luni de contract.
„Pentru Dinamo am jucat și pe bani foarte puțini, consider că am pot să am și eu punctul meu de vedere, din moment ce sunt negocieri. Asta este decizia conducerii, o să mă duc la Dinamo II să joc”, a declarat Liviu Ganea pentru ProSport.
Atacantului a primit și hârtia în baza căreia se poate transfera la orice echipă care plătește un milion de euro.
ProSport a scris în ediția de astăzi despre intenția șefilor de a le prelungi contractele lui Gabi Torje și Liviu Ganea, ca parte din proiectul pentru reîntinerirea echipei. Cei doi au pus condiții pentru a semna noile contracte, însă dorințele lui Ganea n-au fost îndeplinite.
Una dintre variantele pentru un eventual transfer ar fi Steaua, Gigi Becali dorind să-l cumpere și în urmă cu un an. Europarlamentarul din Pipera s-a lovit atunci de prețul stabilit de Cristi Borcea, între 2.5 și 3 milioane de euro.
Acum, transferul ar putea redeveni de actualitate, ținând cont de criza din atacul Stelei, dar și de prețul mult mai mic stabilit de dinamoviști. În plus, relația bună dintre Cristi Borcea și Gigi Becali ar cântări mult în această afacere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER