EXCLUSIV | LPF a vrut un campionat cu 12 echipe! Unde s-a blocat proiectul și cum ar putea arăta Liga 1 în 2020
Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a dezvăluit și-a dorit un sistem competițional cu 12 echipe. Televiziunile s-au opus acestui proiect, dar atât Justin Ștefan, cât și Gino Iorgulescu, sunt de părere că era o soluție care ar fi ajutat fotbalul românesc. Justin Ștefan a mai spus, în cadrul emisiunii ProSport Live, că am putea vedea un campionat cu 16 echipe în sezonul 2020/2021.
„Ne-am dorit la un moment 12 echipe. Gino crede și astăzi într-o variantă cu 12 echipe. Ne-ar ajuta să programăm meciurile în playout. Am putea face finala între câștigătoarea playout-ului și ultima echipă din playoff. Partenerii media nu au fost de acord cu varianta cu 12 echipe.
Am putea face 16 echipe din sezonul 2020/2021. După mintea mea, în aprilie nu poți schimba sistemul competițional. Dacă se va mări numărul de echipe, se va schimba grila și vor scădea sumele per echipă.
Astăzi, 30% din bani se împart socialist, iar 70% în funcție de locul ocupat în clasament. Nu este posibil să avem 16 sau 18 echipe în momentul de față. Și așa ai echipe care vin din comunități mici, și așa ai stadioane proaste, și așa ai multe echipe care n-au centru de juniori. Sau îl au doar pe hârtie, dar nu e o activitate seriosă. Să mai aduci încă patru echipe, ar fi o greșeală. Dacă brandurile mai mari din fotbalul românesc vor confirma în ligile inferiorare, un campionat cu 18 echipe ar suna mai bine”, a spus Justin Ștefan, în cadrul emisiunii ProSport Live.
Sezonul actual este al patrulea care se desfășoară după modelul belgian, cu playoff și playout. În fiecare an, echipa care a terminat sezonul regular pe primul loc s-a încoronat campioană și în playoff. De asemenea, echipele care au ajuns la baraj au reușit, de fiecare dată, să învingă ocupanta locului 3, din Liga 2, în dubla pentru supraviețuire.