EXCLUSIV | Marcel Popescu crede că Viitorul va rămâne campioană: „De obicei, deciziile interne nu se schimbă!”
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane va lua astăzi o decizie în ceea ce privește câștigătoarea titlului din România. Ședința a început în această dimineață, ora 08:30, și este posibil ca hotărârea să fie făcută publică în cursul acestei zile sau mâine, cel mai târziu.
Marcel Popescu, președintele celor de la CS U Craiova, este convins că decizia forurilor din România nu poate fi schimbată de o instanță externă, iar Viitorul va rămâne campioana sezonului trecut. În caz contrar, cei de la LPF și FRF care au întocmit regulamentele, vor avea de înfruntat un val uriaș de critici.
„Dacă decizia se schimbă la TAS, cei care au decis că Viitorul este campioană au mari probleme. De ce? Pentru că au dirijat titlul. Dacă se consfintește că Viitorul este campioană, vor avea probleme cei care au inițiat această acțiune. După ce că au concurat singuri și au ieșit pe locul 2 sunt și incompentenți. Nu cred că există niciun fel de risc ca Viitorul să fie deposedată de titlu la TAS. De obicei, deciziile interne nu se schimbă”, a declarat Marcel Popescu la ProSport LIVE.