EXCLUSIV: Marius Ene lasă Corona pentru Universitatea Cluj!

După doar cinci etape sub culorile Coronei în Liga I, cel mai bun marcator al brașovenilor din ultimele trei sezoane spune adio grupării antrenate de Nae Manea.

Atacantul Marius Ene (31 de ani) s-a despărțit de Corona, urmând a evolua la Universitatea Cluj, pentru care este posibil să debuteze chiar în meciul cu Dinamo, în acest weekend. Asta deoarece clujenii au rămas fără soluții după ce Ionel Ganea l-a trimis la juniori pe Odiaka și îl mai are doar pe Dedu, vârful despre care a scris și ProSport că nu a mai marcat de trei ani!

Ene a adunat în acest sezon 185 de minute în patru partide, marcând un gol în eșecul cu Astra, scor 2-5, singurul meci în care a fost integralist. De la sosirea la Corona, atunci când echipa evolua în Liga a III-a, a fost unul dintre oamenii de bază aducându-și un aport important la promovarea atât în Liga a II-a, cât și în Liga I. În sezonul 2011-2012, Ene a marcat golul din derbyul cu Olimpia, care practic a asigurat promovarea brașovenilor în eșalonul secund, pentru ca în sezonul următor să fie al doilea marcator al echipei, cu 9 reușite.


Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

Publicat: 22 08. 2013, 19:07
Actualizat: 22 08. 2013, 19:12