EXCLUSIV | Mateuț: „Lupescu reușește când își pune ceva în minte”. Ce spune fostul decar despre infrastructura din țară. „De ce n-are Constanța un stadion modern!?”
Alegerile pentru șefia FRF se apropie, iar oamenii importanți din fenomen își expun părerile despre cum ar trebui să arate omul care conduce fotbalul românesc. Ionuț Lupescu, unul dintre candidați, e susținut de un grup de peste 40 de foști mari fotbaliști din generații diferite, printre ei aflându-se și fostul său coleg de la Dinamo și de la prima reprezentativă, Dorin Mateuț.
Fostul decar din Ștefan cel Mare, acum în vârstă de 55 de ani, vede în Lupescu omul potrivit pentru a câștiga alegerile programate pe 18 aprilie, la care mai candidează Răzvan Burleanu, Marcel Pușcaș și Ilie Drăgan.
„Cred în Ionuț Lupescu datorită programului lui, l-am citit din scoarță în scoarță. Citiți-l! Să-l citească toți oamenii care vor vota, își vor regăsi acolo ideile pentru progresul acestui sport care ne-a făcut zile frumoase, a devenit datorită generației noastre, o perioadă, sarea și piperul unor zile în care nevoia de divertisment, de relaxare a oamenilor, era dată de meciurile noastre. Amintiți-vă câți oameni stăteau la casele de bilete, ce era pe 23 August, în Ghencea, la noi… Lupescu e trup și suflet, el trăiește pentru fotbal, își dă ultima picătură de energie. Ca pe teren. Era ambițios și echilibrat. Ponderat. Când își pune ceva in minte, el reușește, așa era și ca fotbalist. Am vorbit cu Ionuț, i-am zis că nu s-a băgat la ceva ușor, e o treabă grea dar trebuie sa benficieze de ajutor din toate părțile. În momentul în care ajunge acolo, din postura de președinte trebuie să implice și politicul. Nu poți tu, de unul singur, să te bazezi doar pe conexiunile de la UEFA”, spune Dorin Mateuț pentru ProSport.
Lansat la Corvinul de Mircea Lucescu, „Matteo” a jucat în România într-o perioadă în care școlile de fotbal dădeau sportivi importanți la foc continuu. Dar cluburile se bazau și pe stadioane potrivite pentru vremea respectivă. Mateuț susține că în prezent politicul ar trebui să grăbească lucrurile în privința construirii unor arene în orașele importante.
„Când vorbesc despre politic mă refer la construirea unor școli de fotbal în orașele care au dat mereu jucători mari: Timișoara, Hunedoara, Bacău. Acum ce văd? Câteva echipe prin Liga a doua, stadioane goale… Înainte erau republicanii care jucau în deschidere, e greu să mai ajungi la acel punct, unde a fost odată fotbalul, dar Ionuț poate să schimbe, treptat, tot. Când vorbesc despre politic, mă refer și la implicarea lui în infrastructură. Cum spunea și Gică. De ce n-are Constanța un stadion modern!?”,a încheiat Mateuț.