EXCLUSIV | Mesaj dur pentru antrenorii fără licență PRO: „Du-te, bă, fă școala și după antrenezi”. Un fost dinamovist nu crede în varianta Rednic la FCSB: „Se compromite dacă se duce acolo. Becali decide tot”
This browser does not support the video element.
Fostul jucător din „Groapă”, Claudiu Vaișcovici, a răbufnit la adresa antrenorilor secunzi din Liga 1 Betano, care au în realitate rol principal la anumite echipe. Vaișcovici spune că nu le poartă pică tinerilor care s-au îndreptat spre o nouă carieră, vorbind aici de Bratu, Mutu sau Dică, dar e de părere că nu este posibil ca un om care conduce un club să nu aibă licență PRO.
„Singurul din România care mai construiește ceva e Gică Hagi. Și Edi Iordănescu a mai luat-o de la zero la Astra. În rest, fiecare cum se cârpește. Luăm țările astea, Slovacia, Austria… Câți antrenori au pe bancă fără licență PRO? Am scos 10-12 generații de licențiați PRO. Spuneți-mi acum câți avem fără licență pe bancă în Liga 1. Să-i spuneți ăluia care conduce Federația Română de Fotbal să facă o lege prin care să antreneze doar cei cu licență PRO! Nu am nimic cu Bratu, cu Mutu, cu Dică… dar indiferent de numele pe care îl ai, du-te, bă, fă școala. Antrenează ăia care au făcut școală, nu ăștia care n-au făcut”, a declarat Claudiu Vaișcovici, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
Vaișcovici a vorbit și despre interesul FCSB-ului pentru Rednic: „Îmi pare rău de Dică, mai ales că o să fie dat afară, dar el nu are nicio vină. Schimbările și toate deciziile le-a luat Becali. Dacă Rednic se duce acolo se compromite și el. Nu știu cine o să se mai ducă antrenor acolo. Se găsesc care să se compromită să meargă acolo și tot nu câștigă campionatul”.