EXCLUSIV | „Mi-au spus unii că sunt bătrân, vechi și demodat”. Anghelache nu a urmărit prezentarea de la Dinamo: „Nu știu ce a spus domnul Negoiță și nici nu mă interesează. Voi pleca din fotbal doar când voi vrea”

Constantin Anghelache, care, odată cu prezentarea oficială a noii echipe de conducere de la Dinamo, formată din Daniel Stanciu, Ionel Dănciulescu și Mihai Teja, nu va mai ocupa o funcție oficială, ci va deveni un consilier personal, așa cum patronul Ionuț Negoiță a declarat în cadrul conferinței de presă de miercuri, a vorbit pentru ProSport despre schimbările care vor avea loc la formația din Ștefan cel Mare, dar și despre rolul său în viitorul clubului.

La RIN prezentarea noului staff, la Iași susținerea unei teze de doctorat

Aflat la Iași, fostul președinte executiv de la Dinamo nu a urmărit conferința de presă în care a fost prezentată noua formulă de conducere: „Nu am văzut conferința de presă, am fost în sala de susținere a unei teze de doctorat. Cineva mi-a spus că domnul Negoiță speră ca echipa să intre într-o nouă fază. Și eu sper ca pe 26 mai să ieșim din insolvență și suntem într-o nouă fază”.


„Cel mai mult îmi place să mi se spună >”

Ajuns în plan secund, odată cu venirea lui Daniel Stanciu, Anghelache nu pune preț pe funcția pe care o ocupă: „Eu în fotbal am venit rugat și voi pleca doar când vreau. Asta nu înseamnă că nu-mi fac treaba. Pe mine funcția nu mă interesează, mă interesează să fac bine. Faptul că Dinamo e pe drumul bun înseamnă că ceea ce am făcut nu a fost rău, a fost chiar foarte bine” și speră ca perioada nefastă pe care o travesează Dinamo să ia sfârșit în momentul ieșirii din insolvență: „Să dea Dumnezeu ca Dinamo să ajungă la capătul acestui drum chinuitor și lung. Sper să fie bine. Nu știu ce a spus domnul Negoiță și nici nu mă interesează, știu că în continuare am de rezolvat o serie de sarcini. Cel mai mult îmi place să mi se spună profesor. Că mi se spune consilier, președinte, expert nu are nicio semnificație, dacă nu sunt în spate rezultate la care să contribui și eu”

„Mie mi-au spus unii că sunt bătrân, vechi și demodat”

Om cu vastă experiență în tot ceea ce înseamnă fotbalul românesc, Anghelache susține are încredere în noua echipă  de conducere:„Mie mi-au spus unii că sunt bătrân, vechi, demodat. Știți când ar fi avut dreptate? Dacă aș fi lucrat în fotbal până la 40 de ani și aș fi revenit la 80. Cred câ un om acumulează experiență pe măsură ce înaintează în vârstă. Sunt convins că Dănciulescu, pe care-l apreciez, este un băiat cu expertiză, care va face treabă bună. Domnul Teja este un om bine pregătit în domeniu, sper să aibă și șansă, dar cred că și el va face treabă bună. Pe domnul Stanciu îl voi ajuta. E un băiat cu experiență, iar dacă va reuși mă voi bucura, pentru că sunt dinamovist de multă vreme”, a declarat Constantin Anghelache pentru ProSport.

Publicat: 07 01. 2015, 21:15
Actualizat: 07 01. 2015, 23:08