Steaua ar putea fi nevoită să plătească alte câteva milioane de euro pentru Mihai Costea, susține Adrian Mititelu.
Adrian Mititelu continuă lupta cu cei din conducerea fotbalului românesc. Situația a ieșit din nou în prim plan, după ce Steaua a anunțat că Reghecampf nu se mai bazează pe Mihai Costea și acesta poate pleca.
Aproape imediat, conducerea din Ghencea și-a dat seama că în contractul din transfer dintre Universitatea Craiova și Mihai Costea există o clauză prin care prima rămâne cu 40% dintr-un eventual transfer. În plus, dacă ar fi dat afară pe perioada contractului, Craiova ar trebui să primească despăgubiri de un milion de euro. Asta în contractul de transfer.
Adrian Mititelu vine însă cu o altă ipoteză. Mihai Costea n-a fost transferat de la Craiova în baza unui acord între cele două grupări, ci abia după ce Universitatea a fost dezafiliată, iar jucătorii au fost declarați liberi de contract. ProSport a scris la acea vreme că Mihai Costea a fost legitimat abia după ce jucătorul a fost declarat liber de contract.
Practic, înțelegerea care a existat atunci între Craiova și Steaua pentru transfer n-a fost validată de LPF, iar contractul este nul. Steaua a ieșit în pierdere în urma acestei situații complicate, deoarece achitase deja 1.1 milioane de euro din cei 1.4 milioane pentru transferul lui Mihai Costea. În condițiile în care jucătorul era liber de contract. Banii n-au mai fost recuperați de Gigi Becali.
Acum, Adrian Mititelu susține că Steaua ar urma să achite alte câteva milioane de euro pentru legitimarea lui Mihai Costea. Conform declarațiilor oferite de patronul Științei, FRF și LPF au fost date în judecată pentru recuperarea prejudiciului cauzat echipei prin declararea jucătorilor liberi de contract. La dosar au a fost atașată clauza de reziliere a lui Mihai Costea, care este în valoare de 15 milioane de euro.
Această clauză ar urma să fie plătită de FRF, LPF și clubul care a legitimat jucătorul, spune Mititelu. Omul de afaceri spune că la fel a procedat cu toți jucătorii plecați de la Craiova după ce au fost declarați liberi și legitimați de alte cluburi.
„Mihai Costea și-a denunțat contractul cu Universitatea Craiova, iar noi am cerut clauza de reziliere de la FRF, LPS și Steaua de 15 milioane de euro. Procesul nu o să dureze mai mult de doi ani, pentru că este o singură cale de atac”, a declarat Adrian Mititelu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER