În plină luptă pentru primul loc din playout, competiția care stabilește echipele retrogradate din Liga 1, Dinamo gândește și planul pentru sezonul următor. Unul în care, potrivit declarațiilor lui Mircea Rednic, obiectivul va fi mai îndrăzneț decât până acum, iar calificarea în playoff este obligatorie. În acest context, antrenorul „câinilor” a vorbit despre aducerea în „Ștefan cel Mare” a lui Mihai Răduț.
Mijlocașul ofensiv care a jucat în ultimii ani la Lech Poznan a fost curtat, la nivelul discursului public, de Mircea Rednic, iar în ultimele zile în presa din România s-a discutat intens despre subiect. Venirea lui Răduț la Dinamo a fost descrisa ca fiind foarte probabilă, totul după ce antrenorul lui Dinamo i-a dat un ultimatum fotbalistului, cerându-i să accepte sau să refuze oferta venită din biroul lui Ionuț Negoiță.
ProSport a luat legătura cu fostul mijlocaș de la FCSB și Pandurii pentru un punct de vedere cu privire la subiect. „Nu am ce ultimatum să primesc! Ultimatumul ar presupune ca între mine și Dinamo să fi existat niște negocieri, o propunere, un schimb clar de intenții. Dar nu a fost cazul până acum. Am luat legătura cu Luana (n.r. – Luana Rednic, impresar) și i-am spus că sunt liber și că aștept o propunere. Noi am discutat în iarnă și așa a rămas de atunci, că mi-ar plăcea să lucrez cu Mircea Rednic și că discutăm iar în vară, atunci când rămân liber de contract„, a spus Răduț pentru ProSport.
Fotbalistul de 29 de ani a ținut să sublinieze și profilul echipei la care vrea să evolueze, precizând că Dinamo se încadrează în descriere: „Eu sunt deschis discuțiilor, am nevoie de un mediu în care să mă simt bine, să pot evolua la potențialul meu, să joc la o echipă ofensivă, nu la una care se pune pe două linii și se apără. Dinamo e o astfel de echipă, una la care aș putea juca„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER