Reghecampf a realizat o campanie de transferuri extrem de importantă reușind să aducă jucători precum Marica sau Gebhart, iar Gabriel Tamaș este și el foarte aproape de a semna cu Steaua. Interesant este că, înainte de Tamaș, Steaua a negociat intens cu Dmitro Cigrinski, jucător lansat în fotbalul mare de Mircea Lucescu la Șahtior și care a trecut și pe la FC Barcelona.
Potrivit surselor ProSport, tratativele dintre Steaua și fundașul central în vârstă de 29 de ani s-au purtat în urmă cu două săptămâni și s-au întins pe parcursul a șapte zile. Jucătorul din Ucraina i-a fost propus Stelei de impresarul Vadim Șabli, iar Reghecampf a fost încântat de perspectiva de a-l avea în lot. Și finanțatorul Gigi Becali a fost plăcut impresionat de CV-ul lui Cigrinski și i-a pus pe masă un contract valabil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire. Suma pe care Steaua era dispusă să o plătească pentru aducerea lui Cigrinski era de 500.000 de euro, aici fiind incluse și bonusuri.
Cigrinski, care venea din postura de jucător liber de contract, a fost dispus să vină în Liga 1, dar înainte de a bate palma cu oficialii Stelei a cerut timp de gândire încă o zi. Aflând de negocierile cu Steaua, cei de la Dnipro au intrat pe fir și i-au făcut și ei o ofertă jucătorului. Dat fiind faptul că oferta echipei din Ucraina a fost sensibil egală cu cea a Stelei, Cigrinski a preferat să rămână în țara natală. La începutul acestei săptămâni a și parafat înțegerea cu Dnipro.
„Cigrinski? Da! Este adevărat! Am negociat împreună cu soția lui Reghecampf, atât cu jucătorul cât și cu agentul acestuia o eventuală venire la Steaua! Toata lumea știe cine este Cigrinski! Laurențiu (n. red. – Reghecampf) și l-a dorit mult! Am muncit mult atât eu cât și soția lui Reghecampf, pentru a-l aduce, din păcate, deși oferta celor de la Steaua a fost sensibil egală cu cea a celor de la Dnipro, jucătorul a ales să rămână în Ucraina din motive personale, deși a existat un moment în care acesta aproape își dăduse acordul verbal să vină la Steaua pentru un an și jumătate! Ar fi fost un real succes!”, a declarat pentru ProSport Cristian Sep, unul dintre impresarii implicați în negocieri.
Dmitro Anatoliovici Cigrinski și-a început cariera la Halișina-Karpatîi Lvov, iar în 2002 a fost achiziționat Șahtior Donețk. În 2009, Cigrinski a fost transferat de Barcelona, catalanii plătind 25 de milioane de euro în schimbul său. Din păcate pentru el, nu a reușit să se integreze la gigantul din Primera și după doar un sezon a revenit sub comanda lui Lucescu la Șahtior.
1 milion de euro este cota de piață actuală a lui Cigrinski, conform transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER