EXCLUSIV Nu mai vrea să joace în Liga I! Boudjemaa e aproape de un transfer în iarnă: Standard Liege îl dorește
Intrat în ultimele șase luni de contract, francezul nu dorește să mai continue la Ploiești și pare hotărât să se orienteze către oferta venită de la Standard Liege.
Totuși, Petrolul nu e dispusă să renunțe ușor la Boudjemaa și i-a stabilit acestuia un preț de aproximativ 200.000 de euro. Suma nu pare a fi pe placul belgienilor care sunt gata să plătească doar 50.000 de euro. Dacă ploieștenii vor accepta, jucătorul ar avea, la fosta formație a lui Mircea Rednic, un salariul de 20.000 de euro pe lună, plus 50.000 la semnătură.
În afară de Standard, de serviciile lui Boudjemaa s-a interesat și un club din Ligue I, formație care l-a monitorizat la ultimele sale partide din campionat.
58 de meciuri a strâns Boudjemaa pentru Petrolul Ploiești în trei sezoane
7 goluri a marcat Boudjemaa în tricoul „Lupilor Galbeni”
1.400.000 de euro este cota lui Damian Boudjemaa pe www.transfermarkt.de