EXCLUSIV | O echipă din Liga 1 ar putea ajunge „satelit” pentru Juventus Torino! „E posibil să ne trimită câțiva jucători tineri”
Antrenorul secund al ultimei clasate Juventus București, Erik Lincar, speră în continuare ca „Bătrâna Doamnă” din Torino să-și dea acordul pentru ca formația din Liga 1 să-și păstreze numele actual. Fostul principal de la Academica Clinceni a spus, pe un ton mai amical, că poate italienii se gândesc chiar să facă din Juventus București o echipă satelit.
„Ne dorim să mai avem o ultimă discuție cu cei din Torino. Am putea să fim chiar echipa lor satelit, să ne trimită câțiva jucători tineri. Avem un jucător de la PSV, care joacă la tineret. Acești tineri veniți de afară au maturitate, sunt foarte bine instruiți”, a spus Lincar, la ProSport LIVE.
În iarna anului trecut, Juventus Torino a trimis o cerere pe adresa formației din Liga 1, prin care cere ca „tiza” din Colentina să-și schimbe numele. Campioana Ligii 2 din stagiunea precedentă a susținut că se va conforma dacă nu va ajunge la un consens cu sferfinalista din Liga Campionilor. Juventus București a înregistrat un egal și un succes în primele două etape din playout, ajungând la zece puncte. Nou-promovata se află la un punct de Gaz Metan Mediaș și Sepsi OSK, formații care împart locul de baraj. ACS Poli Timișoara, prima formație aflată deasupra liniei, are 14 puncte.