EXCLUSIV! O ipoteză revoltătoare! Steaua, protejată de Sandu?** „Are datorii la Becali!” FIFA și UEFA ar putea lua decizii drastice

După ce Dumitru Sechelariu a semnalat faptul că FRF nu face absolut nimic și nu forțează Steaua să plătească datoria către FCM Bacău în cazul „Baciu”, patronul clubului din Moldova lansează o nouă ipoteză:

„Nu-mi vine să cred ce se întâmplă. Am ajuns să mor cu dreptatea în mână. Am decizia finală de la TAS, pe care Sandu nu vrea s-o pună în aplicare. Această tergiversare mă face să cred că Mircea Sandu chiar are datorie la Gigi Becali și îi este teamă să-l forțeze să-mi plătească banii. Este mai bine să stai pe bară și să aștepți decizia de la FIFA, iar atunci să-i spui lui Gigi Becali că „Uite, acum nu mai am ce să-ți fac!”„, a declarat Dumitru Sechelariu pentru ProSport.

Steaua este obligată să plătească Bacăului 800.000 de euro plus TVA în cazul „Baciu”, decizie dată de TAS. Gigi Becali refuză însă să recunoască verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv, după modeul „Universitatea Craiova”, care a obținut în instanțele civile anularea unei decizii TAS

„Sechelariu știe cel mai bine că nu trebuie să-i dau. Dacă așa a vrut Dumnezeu și ne-a deșteptat Mititelu, că altfel n-aveam ce face. Eu am vorbit cu Mircea Sandu și i-am zis că am o rugăminte: Comitetul Executiv să pună în executare a TAS, eu asta vreau. Știți de ce? Ca să am ce ataca în civil. Mă duc la Curtea de Apel, obțin o decizie definitivă și gata cu decizia TAS.

Dar lui Mircea Sandu îi este frică să o pună în aplicare. Cică e abuz în serviciu. La care Mititelu mi-a zis că dacă aplică acea decizie, el face plângere, că Sandu face alt abuz”, Gigi Becali, la Fanatik Show.

FCM Bacău cere FRF să aplice sancțiuni în cazul în care Steaua refuză în continuare să plătească, printre acestea fiind menționate amendarea, depunctarea și dezafilierea. Într-un material publicat astăzi de ProSport, Dumitru Sechelariu susținea că a făcut deja plângere la FIFA și UEFA.

Publicat: 17 09. 2012, 18:56
Actualizat: 17 09. 2012, 19:18