Până la urmă, partida dintre Pandurii și Universitatea Craiova se va juca. Inițial, gruparea gorjeană nu fusese programată din cauza datoriei de aproximativ 600.000 de euro către Dinamo, însă cele două cluburi au ajuns astăzi la o înțelegere. Astfel, echipa din Ștefan cel Mare îi cedează definitiv la Pandurii pe Vranjkovic, Todorovski și Maksumic, datoria gorjenilor fiind redusă astfel la 390.000 de euro.
Înțelegerea pare ciudată, însă conducerea dinamovistă a luat această decizie pentru a scăpa de salariile celor trei jucători, care oricum nu intrau în vederile lui Ioan Andone. Ce trei câștigau 10.000 de euro pe lună (Vranjkovic), 7.000 de euro (Todorovski), respectiv 6.000 de euro (Maksumic).
Înțelegerea este confirmată chiar de președintele Pandurilor, Marin Condescu: „Vom juca meciul cu Craiova, ne-am înțeles cu Dinamo. Mai avem să le dăm 390.000 de euro, în schimb la Pandurii vor sosi cei trei jucători. De Chiricheș sau de alți jucători pe care i-am putea ceda la Dinamo discutăm abia în iarnă”, a declarat oficialul gorjean pentru www.prosport.ro
Directorul sportiv al lui Dinamo, Constantin Dănilescu, a declarat că FC Dinamo a ajuns la un acord cu Pandurii Tg. Jiu privind reeșalonarea datoriei clubului gorjean față de gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare.
„Am ajuns la acord cu Pandurii Tg. Jiu privind reeșalonarea datoriei față de clubul nostru. Am convenit termenii de plată, acordul fiind înregistrat în această dimineață la LPF. Totodată, am ajuns la un acord privind transferul definitiv la Pandurii Tg. Jiu al jucătorilor Vojislav Vranjkovic, Blaja Todorovski și Ajdin Maksumic”, a anunțat Constantin Dănilescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER