UPDATE Gorjenii anunță că s-au înțeles cu fostul coleg al lui Mutu și că acesta va semna actele imediat ce președintele va ajunge în cantonamentul din Turcia.
„Așteptăm actele din partea clubului Ajaccio, care vor ajunge astăzi, cel târziu mâine. Ne-am înțeles cu jucătorul și agentul acestuia, iar sâmbătă când voi ajunge în cantonament vom perfecta contractul”, a declarat Eugen Pârvulescu, președintele Pandurilor pentru www.prosport.ro
UPDATE: Situația jucătorului se va rezolva sâmbătă. Peste două zile se vor rezolva probleme cu actele, iar transferul va putea fi perfectat.
Ajuns la Târgu Jiu după recomandarea lui Adi Mutu, David Gigliotti, nu a semnat aseară contractul cu Pandurii, după ce acesta a venit în România fără actele de la Ajaccio, prin care se atestă că acesta nu mai are nicio legătură cu echipa din Corsica.
Conform președintelui Eugen Pârvulescu, jucătorul va pleca alături de echipă în Antalya, iar toată această încurcătură se va rezolva în câteva ore. Francezul Gigliotti stă în România până la vară, având opțiune de prelungire pe încă doi ani, dacă îi va convinge pe gorjeni că merită să joace pentru Pandurii Târgu Jiu.
În altă oridine de idei, Cristi Pustai va ajunge în cantonamentul din Turcia sâmbătă din cauza unei probleme personale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER