EXCLUSIV | „Pentru el e un pas înainte, cine vine la Dinamo preia un lot bun!” Prima reacție după anunțul venirii lui Miriuță
Giani Kiriță, fost căpitan la Dinamo, pare a fi de acord cu iminenta numire a lui Miriuță pe banca echipei din „Ștefan cel Mare”. ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE că actualul antrenor al Concordiei este alegerea conducerii lui Dinamo, iar Kiriță spune că mutarea este una potrivită dată fiind apartenența tehnicianului în vârstă de 48 de ani la culorile alb-roșii.
În egală măsură, Kiriță consideră că plecarea lui Contra ‘este o pierdere’ deoarece este antrenorul care reușit un parcurs bun pe finalul stagiunii trecute și a reușit să creeze unitate în vestiar.
„E oficial? Nu vreau să vorbesc dacă nu e oficial. Claudiu Niculescu și Miriuță mi se par antrenori potriviți pentru Dinamo. Claudiu e iubit, nu are nevoie de prezentare, Miriuță e dinamovist convins. Vom vedea dacă e benefică această schimbare, dar la un meci cu FCSB contează mai puțin antrenorul, acolo există deja motivare. Din punctul meu de vedere Dinamo are un lot bun cu care se poate bate la campioanat. Ok, FCSB are jucători mai valoroși, dar vom vedea ce se întâmplă. Plecarea lui Contra e o pierdere, el a legat vestiarul anul trecut. Începutul ăsta de campionat nu e cel pe care ni l-am dorit cu toții. Pentru el e un pas înainte, cine vine la Dinamo preia un lot bun”, a declarat Giani Kiriță la ProSport LIVE.