EXCLUSIV | Planul secret al unei echipe de Liga I: „Vreau să iau toți jucătorii pe care i-a dat Steaua deoparte în iarna asta!”

„Nu aș fi așa sigur că Voluntari va retrograda”, declara enigmatic Dumitru Dragomir la ProSport LIVE la începutul săptămânii. În acel moment, fostul șef al LPF nu fusese numit oficial în funcția de președinte de onoare al grupării ilfovene, însă Dragomir avea planul făcut.

Odată instalat la FC Voluntari, „Mitică” a început să lucreze. Ionel Ganea este prima achiziție a celor de la Voluntari așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, dar Dragomir nu se oprește aici. Intenționează să-i aducă la Voluntari pe Alcenat, Breeveld și Tahar, jucători ce nu mai intră în planurile lui Reghecampf la Steaua. Singura problemă care stă în calea planului lui Dragomir este legată de bani: salariile jucătorilor de la Steaua sunt prea mari pentru o echipă precum Voluntari.

Totuși, Dragomir speră să aducă măcar unul dintre renegații Stelei. Alcenat este cel pe care a pus ochii. Fundașul este o mai veche „cunoștință” a lui Dragomir, „Mitică” lăudându-l pe haitian pe vremea când evolua la Petrolul.

„Aș vrea să iau toți jucătorii pe care Steaua i-a dat deoparte în iarna asta, însă ei ar vrea să nu joace și să câștige bani. Mă gandesc să-l iau pe Alcenat, am încredere în băiatul ăsta, cred ca l-aș pune pe picioare aici cel puțin pentru Steaua, în viitor. Problema este că are salariu mare și nu știu dacă mă înțeleg cu el. Ar însemna să creez disensiuni în vestiar”, a declarat Dumitru Dragomir pentru ProSport.

FC Voluntari nu ar fi la prima „mutare” de acest gen. În vara anului trecut, imediat după ce au promovat, ilfovenii i-au adus de la Steaua pe Vîlceanu și Pîrvulescu. Între timp, Pîrvulescu a revenit la Steaua, la cererea lui Laurențiu Reghecampf.

Publicat: 24 01. 2016, 13:24
Actualizat: 24 01. 2016, 13:25