EXCLUSIV Protest inedit în Liga 1!** Un antrenor a plecat direct în tribună după ce echipa sa a luat gol! Explicația gestului
În minutul 6 al partidei cu Gaz Metan Mediaș, imediat după ce Concordia a primit gol de la oaspeți, Ilie Stan a părăsit banca tehnică și a urcat în tribună, unde a rămas până la pauză. Întrebat de jucători de ce a recurs la acest gest, antrenorul le-a motivat că a vrut să-i potolească pe fanii care-i înjurau, temându-se ca trivialitățile să nu le afecteze și mai mult moralul, deja dărâmat după încasarea golului.
La o zi distanță de la eveniment, ProSport a aflat adevăratul motiv care l-a determinat pe „Iliesta” să procedeze astfel. Se pare tehnicianul ilfovenilor a vrut să protesteze din cauza faptului că Ioan Butoi, președintele executiv al clubului, a apărut în zona vestiarelor cu câteva minute înainte de începerea partidei cu Gaz Metan. Relația dintre cei doi este una rece, iar Ilie Stan dorește ca oficialul să stea cât mai departe de jucătorii ilfoveni.
Contactat de ProSport, Ilie Stan nu a dorit să facă niciun comentariu pe seama acestui subiect. De partea cealaltă, Ioan Butoi a declarat pentru ProSport: „Este prima dată când aud despre așa ceva. Nici vorbă să merg în zona vestiarelor. Am fost doar la ședința tehnică, atât. Nu am nimic de împărțit cu Ilie Stan”.