EXCLUSIV | Răspunsul care-l face pe Mirel Rădoi doar să zâmbescă la cutie. ‘Blocat’ pe stradă, selecționerul de la tineret e prompt: „Când eram jucător activ, felicitările erau în sens neagativ”

Actual selecționer al naționalei U 21, echipă cu șanse de calificare la Campionatul European din Italia și San Marino (2019), Mirel Rădoi (37 de ani) a povestit în cadrul unui interviu pentru ProSport felul în care e abordat, în particular, pe stradă, de oamenii care nu i-au uitat evoluțiile pentru Steaua și pentru națională. Fostul căpitan din Ghencea lasă să se înțeleagă că în mintea oricărui fan tânăr doar prezentul contează. Totodată, Rădoi, jucător adus la Steaua de Victor Pițurcă, readuce în prim-plan întrebarea pe care pedalează cei mai mulți fani ai clubului care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 și Supercupa Europei în 1987.

„Se întâmplă și se întâmplă mult mai des, cel puțin acum, să mă oprească oameni care țin cu Dinamo, cu Rapid, cu Craiova, cu alte echipe. De obicei, când eram jucător activ mă opreau, dar felicitările erau în alt sens, în sensul negativ. Dar mă opresc oamenii, de cele mai multe ori mă întreabă dintre cele două Stele, cu care țin cu Steaua sau cu FCSB. Evident că le spun că pentru mine FCSB este Steaua pentru că este echipa la care am avut continuitate, este echipa la care am jucat.

Sunt și faze mai nostime, sunt părinți care vor să facă poze și le spun copiilor: „Știți cine este el?” Și copiii zic: „nu”. El este Mirel Rădoi, dar ei nu mai știu și este normal pentru că ei știu generația Chipciu, Stanciu, Popa, Chiricheș, cei care au câștigat cu Chelsea, cu Ajax. E normal pentru ei să fie așa, dar sunt momente nostime”, a spus Mirel Rădoi, într-un interviu pentru ProSport.

Mirel Rădoi a jucat 67 de partide și a marcat de două ori pentru naționala României. Pentru selecționata U21, fostul fundaș a evoluat de trei ori.

 

Publicat: 23 08. 2018, 14:41
Actualizat: 23 08. 2018, 18:26