EXCLUSIV | Rednic e „on fire”! „Puriul” și-a adus golgheter, imediat după derby: „Semnează azi pe un an și jumătate!”

Dinamo s-a mișcat rapid pe piața transferurilor și a realizat azi o mutare importantă. Anunțată încă de aseară, trecerea lui Gregory Tade (32 de ani) în Ștefan cel Mare s-a concretizat azi. Jucător liber de contract, fostul atacant de la CFR Cluj și FCSB s-a înțeles și pe seama detaliilor contractuale. Fotbalistul născut în Nantes a jucat ultima dată în Israel, la Maccabi Petah Tikva, până în luna iulie.

Contactat de ProSport, antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a dezvăluit pe ce perioadă semnează jucătorul francez, atacant de careu, școlit în campionatul Scoției.

„Gregory Tade a făcut vizita medicală în această dimineață, semnează acum, un contract valabil pe un an și jumătate”, a declarat pentru ProSport antrenorul echipei Dinamo. Fost golgheter al Ligii 1 Betano în sezonul 2014/2015, Tade se laudă cu 25 de goluri în 74 de meciuri jucate în fotbalul românesc, iar cariera sa a intrat într-un con de umbră odată cu transferul la FCSB, în 2015.

Aseară, în etapa a 15-a din Liga 1 Betano, Dinamo a remizat pe Național Arena, scor 1-1, cu FCSB. Salomao a deschis scorul din penalty, Florin Tănase a egalat.

Publicat: 12 11. 2018, 11:55
Actualizat: 12 11. 2018, 12:28