EXCLUSIV | Rotariu: „E o onoare să fiu antrenat de Michel Preud’homme. Transferul la Brugge e perfect pentru mine și sper să joc în Liga Campionilor”. Ce spune despre Dinamo

Dorin Rotariu (21 de ani) a semnat aseară, cu doar o oră înaintea încheierii perioadei de transferuri, un contract pe trei sezoane și jumătate cu gruparea belgiană FC Brugge, lider în campionat cu 49 de puncte după 24 de etape, la o lungime distanță de Anderlecht (48). Prin trecerea timișoreanului la formația antrenată de Michel Preud’homme, Dinamo câștigă 2,2 milioane de euro.

„Totul s-a perfectat în câteva ore. M-au chemat cei de la club aseară, mi-am făcut câteva bagaje și am plecat. Brugge m-a mai urmărit și în trecut, dar acum au venit cu oferta. Nici nu mai contează ce echipe s-au interesat de mine pentru că eu consider că acesta este transferul perfect pentru mine”, spune Rotariu pentru ProSport. Dinamo a pierdut astfel încă un fotbalist esențial înainte de începerea returului, după transferurile lui Gnohere (Steaua) și Vali Lazăr (Al Sailiya), dar mijlocașul școlit la Poli susține că toată lumea are de câștigat. „Nu știu ce să-ți răspund la întrebarea dacă Brugge avea mai multă nevoie de mine sau eu aveam mai mare nevoie de Brugge. Cert e că mă bucur că s-a rezolvat transferul și are și Dinamo de câștigat, o echipă la care am jucat cu inima. Dacă m-aș fi plafonat sau nu la Dinamo dacă aș mai fi rămas… nu pot comenta acest subiect. Dinamo e o formație valoroasă și le urez băieților tot binele din lume. Eu sper să joc cu FC Brugge în Liga Campionilor, campionatul belgian este foarte puternic și pot progresa aici”, mai spune jucătorul care a marcat 22 de goluri în 115 partide pentru formația din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Pentru că detaliile transferului s-au realizat în două ore, iar nepotul lui Iosif Rotariu a fost așteptat în această dimineață la vizita medicală, fotbalistul nu a mai avut timp să treacă prin Timișoara. „N-am apucat să vorbim cu el decât un minut. I-am ținut pumnii și am așteptat vești de la el. Poate că e mutarea cea mai bună în carieră și așteptăm să ajungă și mai sus”, declară Ilie Rotariu, tatăl jucătorului, pentru ProSport. Al cincilea român care va evolua în prima ligă din Belgia nu știe deocamdată cu ce număr va juca pe tricou, iar ultimele informații despre FC Brugge, le-a primit pe whats app, pe Aeroportul Otopeni, de la prietenii săi, Collins Fai (Standard Liege) și Cristian Manea (Mouscron). „Azi am stat de vorbă doar cu oficialii clubului, nu mi-am întâlnit viitorii coechipieri. Mâine, probabil, îmi voi căuta și un apartament unde voi locui. Nu cred că voi avea nevoie de profesor pentru că vorbesc limba engleză”, mai spune cel care a practicat tenis în paralel cu fotbalul până la 14 ani.

La FC Brugge, Rotariu va fi antrenat de fostul mare portar belgian Michel Preud’homme, adversar al naționalei în preliminariile CM 1994, și adversar cu FC Malines pentru Dinamo, dar și cu Benfica, în Liga Campionilor, pentru Steaua. „E o onoare să fiu antrenat de Michel Preud’homme. Știu foarte bine cum și-a pus amprenta asupra fotbalului belgian și cum este perceput în tot fotbalul mondial”, a încheiat Rotariu pentru ProSport. În vârstă de 58 de ani, fostul portar la Dracilor Roșii la Coppa del Mondo 1990 și World Cup 1994 (premiul Lev Iașin pentru cel mai bun goalkeeper al turneului) a evoluat pentru națională în 58 de partide, între 1979 și 1994. Omul în poarta căruia Ilie Dumitrescu a înscris un gol superb, pe Ghencea, în victoria României, 2-1 (octombrie 1993, prel. World Cup 1994) a devenit antrenorul lui FC Brugge în 2013.

Publicat: 01 02. 2017, 20:38
Actualizat: 01 02. 2017, 21:00