EXCLUSIV | Se pregătește să plece la o echipă de Champions League! Reprezentanții clubului au fost la ultimul meci: suma de transfer oferită
După super-afacerea făcută prin cedarea lui Kamer Qaka pentru trei luni la FCSB, Poli Iași este pe cale să dea o nouă lovitură financiară. Costaricanul Dylan Flores, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Flavius Stoican în acest debut de sezon, ar putea ajunge la o echipă ce evoluează în grupele UEFA Champions League. Mijlocașul ofensiv în vârstă de 25 de ani, marcator al golului victoriei cu Dinamo, a fost urmărit din tribune la întâlnirea de vineri seară de un scouter al formației Steaua Roșie Belgrad, echipă participantă în premieră în grupele UCL.
Din câte se pare, Steaua Roșie ar fi dispusă să ofere pentru Flores cel puțin 500.000 de euro, dar suma ar putea crește dacă mijlocașul Iașiului va continua să joace așa cum a făcut-o cu Dinamo. Clubul din Belgrad nu îl monitorizează doar pe Dylan Flores, ci și pe jucătorul de bandă stângă Ionuț Panțîru, un tânăr de perspectivă în vârstă de doar 22 de ani, cu evoluții tot mai bune în acest sezon.
Reprezentantul clubului sârb a venit în Copou la invitația directorului general Horia Sabo, care a fost prezent în tribune la meciul din Champions League dintre Steaua Roșie și Napoli, din prima etapă a fazei grupelor.
Ieșenii spun că sunt dispuși la negocieri cu orice club care vine cu o ofertă concretă pentru Dylan Flores. „Deja vin foarte mulți reprezentanți ai unor cluburi pentru a urmări jucătorii, pentru că au calitate. Dylan Flores este unul dintre ei. Dacă un club va veni cu o ofertă concretă, suntem deschiși la discuții, dar să fie o sumă rezonabilă. Dylan Flores este un jucător foarte bun și sunt sigur că va avea evoluții tot mai bune, pentru că are capacitatea de a crește la Iași. Este de doar câteva etape la Poli Iași, dar sunt covins că va avea jocuri tot mai bune, iar peste câteva luni va avea o cotă și mai mare”, a declarat, pentru ProSport, directorul sportiv Tibor Selymes.
Dylan Flores a marcat golul victoriei echipei ieșene în mecul cu Dinamo: Foto: Dragoș Pășcăneanu (Mediafax foto)
Conform oficialilor ieșeni, clubul Steaua Roșie Belgrad, care are asigurat un buget de 130 de milioane de euro fără banii din drepturile TV, intenționează să colaboreze cu Poli Iași. „Reprezentanții clubului din Belgrad i-au urmărit pe Dylan Flores și pe Panțîru la meciul cu Dinamo și cred că au avut ce vedea, pentru că ambii jucători au avut evoluții bune, ca de altfel întreaga echipă. Dacă vom primi o ofertă concretă, vom discuta. Deocamdată nu știu nimic. Suntem deschiși să negociem pentru orice jucător, dacă oferta va fi bună atât pentru club, cât și pentru fotbalist”, a precizat președintele executiv Adrian Ambrosie.