Conducătorii Universității Cluj au decis să se despartă de Ionel Ganea, ca urmare a rezultatelor mult sub așteptări din acest sezon. Tehnicianul va conduce pentru ultima dată echipa la meciul din această seară, de pe Cluj Arena, cu Săgeata, care începe de la ora 20.30. Indiferent de rezultat, acesta urmează să fie înlocuit cu Ilie Stan, tehnician cu care șefii Universității au ajuns la un acord.
Lui Ganea i se va propune rezilierea contractului pe cale amiabilă, asta deoarce tehnicianul are o clauză de 100.000 de euro dacă va fi demis. Dacă nu va accepta, Ganea va fi suspendat din funcție fără să mai primească niciun euro. Săptămâna viitoare sunt șanse mari ca angajamentul lui Ganea cu „U” să fie anulat de Tribunalul Cluj.
Formația de pe Someș are numai două puncte după opt etape și a fost eliminată din Cupa României de Ripensia Timișoara, echipă care activează în Liga a V-a.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER