Contractul lui Florentin Petre cu Dinamo a expirat pe 2 februarie, însă niciun conducător nu s-a obosit să-i propună o reînnoire
Dinamo reprezintă, de departe, cel mai frumos capitol din cariera de fotbalist a lui Florentin Petre. La fel, Florentin Petre este unul dintre simbolurile clubului.
Drumurile celor două părți s-au despărțit în 2006, după 12 ani petrecuți la prima echipă, moment în care „Peter” a ales să își continue cariera în străinătate. În primele zile ale lui 2012, fostul mijlocaș n-a mai rezistat să stea departe de clubul său de suflet și s-a întors în „Ștefan cel Mare”. Prima dată ca scouter, apoi ca antrenor secund la Dinamo II și, începând cu luna decembrie, a devenit „secundul” lui Țălnar la prima echipă. Totuși, după ce a fost promovat în cea mai importantă poziție a sa de după retragerea din activitate, „Piticul” a fost nevoit să facă muncă patriotică!
Badea și Negoiță l-au uitat Cum s-a ajuns aici? Simplu. Contractul pe care Petre îl semnase cu Dinamo a expirat pe 2 februarie, iar de atunci niciun oficial nu l-a mai întrebat de „sănătate”. De mai bine de două luni, simbolul lui Dinamo nu a mai trecut pe la casieria clubului, pentru simplul fapt că nu se mai află pe niciunul dintre statele de plată de la contabilitatea din „Ștefan cel Mare”! Ionuț Negoiță a preluat puterea financiară deplină la Dinamo la mijlocul lui martie, adică de aproape o lună, însă printre primele preocupări ale sale nu s-a aflat și o nouă înțelegere pentru fostul căpitan din „Groapă”. La fel a fost și cu Nicolae Badea, cel care a condus clubul până pe 14 martie.
„De două luni muncesc gratis” Cunoscut drept un tip care nu a avut niciodată un conflict major cu șefii, colegii și nici cu adversarii, „Peter” a tăcut și în acest caz, dar, în ultimele zile, le-a spus apropiaților că nu i se pare corect ceea ce i se întâmplă. Din câte se pare, cuvintele au ajuns rapid și la urechile lui Ionuț Negoiță, iar acesta a oferit asigurări că va avea cât mai repede o întâlnire cu Florentin, în cadrul căreia se va discuta despre noul contract al antrenorului. Contactat de ProSport, Petre a confirmat informația: „Într-adevăr, de două luni nu mai am contract cu Dinamo, muncesc gratis. Nu am mai primit niciun ban de pe 2 februarie. Am preferat însă să lucrez în continuare pentru club, pentru colectiv, dar și pentru mine, ca să cresc din punct de vedere profesional. În zilele următoare voi discuta cu oficialii despre acest aspect”.
Învoit de la antrenamente Faptul că are de recuperat mai multe ore de curs la Școala Federală de Antrenori, l-a determinat pe Florentin Petre să lipsească ieri și azi de la antrenamentele susținute de echipă la Săftica. Fostul mijlocaș a discutat cu restul staff-ului pentru a fi învoit, colegii dându-și acordul ca acesta să meargă la FRF pentru a-și completa studiile. 9 trofee a cucerit Florentin alături de Dinamo: trei titluri, cinci cupe și o supercupă
12 ani a petrecut „Peter” ca jucător în „Ștefan cel Mare”, din 1994 până în 2006
259 de meciuri a jucat Petre pentru Dinamo în Liga I, timp în care a marcat și 43 de goluri
31 de partide și-a trecut mijlocașul în CV, pentru Dinamo în Cupele Europene, înscriind șase goluri
Până la închiderea ediției, Ionuț Negoiță nu a putut fi contactat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER