EXCLUSIV | Soarta lui Cooper și Penedo a fost decisă. Impresarul jucătorilor a făcut anunțul

La Dinamo apele se agită după egalul cu Concordia Chiajna din ultima etapă a turului sezonului regulat al Ligii 1 Betano, scor 0-0. Formația din Ștefan cel Mare a încheiat prima parte a campionatului pe loc de baraj, poziție care nu le face cinste celor din club, iar la finalul partidei cu ilfovenii au apărut deja primele „tensiuni”.

Panamezii Armando Cooper și Jaime Penedo ar fi cerut rezilierea contractului cu Dinamo, primul fiind implicat într-un incident cu fanii dinamoviști, în urma căruia acesta a fost scuipat și înjurat de un suporter. Se pare că mijlocașul de 30 de ani va continua la clubul alb-roșu, cel puțin până în iarnă, așa cum spunea Mircea Rednic:

„Ambii jucători (n.r. – Penedo și Cooper) vor continua la Dinamo, vom vedea ce va urma în următoarea perioadă de transferuri. Nu există așa ceva, nu au cerut rezilierea contractelor”, a spus Mihai Stan, impresarul jucătorilor, pentru ProSport.

„Cooper a cerut rezilierea contractului aseară, imediat după joc. Era supărat pe incidentul cu fanii, dar s-a răzgândit. Penedo nu se pune problema să ceară rezilierea sau să își dorească să plece. Am nevoie de amândoi, am nevoie de toți jucătorii. Nu pleacă nimeni până în iarnă”, a declarat Rednic, pentru Telekom Sport.

Publicat: 30 10. 2018, 14:26
Actualizat: 30 10. 2018, 15:23