FCSB s-a despărțit de Nicolae Dică, dat afară după eșecul din ultima etapă cu CFR Cluj, astfel că vicecampioana are nevoie de un nou antrenor. Cum zilele până la reunirea lotului și până la plecarea în perioada de pregătire nu sunt foarte multe, Becali a fost atenționat că noul tehnician trebuie să fie anunțat cât mai curând. Așa cum ProSport a scris deja, favorit pentru acest post este Mihai Teja, antrenorul lui Gaz Metan Mediaș.
Însă, de-a lungul ultimelor zile, pe așa-zisa listă a finanțatorului din Pipera au apărut mai multe nume, între care Alexa, Reghecampf, Petrescu sau Edi Iordănescu. Acesta din urmă a fost singurul care s-a pronunțat pe subiect, dezmințind rapid orice posibilă legătură între el și FCSB.
„Nu s-a pus problema ca eu să merg la FCSB, nu cred că ar fi inspirat patronul FCSB-ului dacă s-ar gândi la mine. Sunt mulți alți antrenori care cred că s-ar adapta mult mai bine acolo decât aș face-o eu. Și, în același timp, probabil și-ar dori și mult mai mult decât mine să meargă acolo. Am un respect foarte mare pentru club, pentru patron și pentru toți cei care lucrează acolo, dar asta e tot ce pot să spun în acest moment„, a spus Iordănescu pentru ProSport.
Edward Iordănescu a antrenat-o ultima dată pe CFR Cluj, echipă de la care a plecat după numai trei partide în condiții dubioase. Înainte de CFR Cluj, fiul fostului selecționer le-a mai condus în calitate de principal pe Astra Giurgiu, ȚSKA Sofia, Pandurii Tg. Jiu și FCM Tg. Mureș. Iordănescu a mai lucrat la FCSB în calitate de secund, sub comanda lui Ilie Stan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER