EXCLUSIV: „Știu de ce vrea Becali să iasă din închisoare”! Patronul Stelei are nevoie de câteva zile pentru a face o mutare surprinzătoare
Fostul președinte ANAF, Sebastian Bodu, crede că lui Gigi Becali îi e teamă că va pierde Steaua și vrea să-și treacă din nou acțiunile pe numele lui
Sebastian Bodu a fost spaima cluburilor din Liga 1 în perioada 2005-2007, când a pornit un adevărat război împotriva echipelor care înregistrau atunci datorii imense la stat
Disputa lui cu Gigi Becali a făcut deliciul presei în acele timpuri. Acum, Bodu vorbește detașat de trecut, e implicat mai mult în prezent, lucrează la Bruxelles în Parlamentul European. L-am prins la o discuție de aproape un sfert de oră, în rarele momente libere pe care le are atunci când vine la București.
Domnule Bodu, notele acide de pe blogul dumneavoastră la adresa lui Gigi Becali v-au adus iar în atenția presei…
Nu asta a fost intenția mea, pur și simplu a fost o postare pe care am făcut-o când am observat oameni de o anumită calitate care cred că se aflau într-o stare confuză, din moment ce îi plângeau de milă lui Gigi Becali și îi ridicau osanale. Atenție, nu vorbesc de fanii lui Becali, ci de oameni cu pretenții intelectuale.
„Steaua e interesantă ca business și imagine”
ProSport a scris că Hrebenciuc deja se îngrijește de Steaua, chiar credeți că îi va fura clubul lui Becali?
Nu știu ce va fi, dar poate el sau poate alții îi vor lua echipa! Hrebenciuc a fost mereu apropiat de Steaua, nu cunosc gradul de implicare. Steaua e interesantă și ca business pentru că are palmares, dar și ca modalitate de a-ți face imagine. Iar acest lucru, asociat cu politica, îți conferă o mare influență. Nu mai vorbesc de banii pe care îi atrage, fie din bilete, drepturi tv sau competiții europene. Nu am informații în plus că Steaua va intra pe mâna lui Hrebenciuc, am făcut doar o deducție logică. Apoi, știți de ce vrea Gigi Becali să iasă fie și pentru câteva zile din închisoare?
De ce?
Dorește să-și treacă acțiunile de la Steaua înapoi pe numele lui! Alt motiv nu are! Cu terenurile… piața e moartă, echipa e cel mai important activ al său. El trebuia să dovedească motivele pentru care vrea să fie eliberat. Asta cu afacerile nu ține, de ce? Trebuia să demonstreze că între data condamnării și data cererii de eliberare a intervenit un eveniment economic care necesită prezența personală a condamnatului. Nu s-a întâmplat un astfel de eveniment, iar acțiunile Stelei nu sunt ale lui, deci nu putea să invoce nimic legat de club. „Finanțator” nu e o calitate juridică.
„Oare îi mai dau nepoții acțiunile înapoi?”
Dar de ce nu ar putea să-și treacă acțiunile și din închisoare, e vorba numai de o semnătură, nu?
E mai greu pentru că nu sunt acte pe care le-ai negociat înainte. Presupune persuasiune, problema e că acei nepoți pot vinde acele acțiuni că sunt ale lor și, când cineva îți pune niște milioane în brațe, nu știi cum reacționezi. De asta îi e frică lui Gigi Becali.
În 2005 s-a constatat o datorie totală a cluburilor de fotbal din Liga 1 în valoare de 19,6 milioane de euro, s-a recuperat ceva în mandatul dumneavoastră?
O parte da, dar nu mai știu acum exact cât. Țin minte că Dinamo și-a recunoscut datoria și a început să plătească, apoi Rapid a pierdut în instanță și a fost nevoit clubul să contribuie, astea așa să vă dau două nume de cluburi mai importante…
Steaua avea atunci o datorie de 11 milioane de dolari, nu ați câștigat procesul pentru recuperarea acestor bani…
Așa e, dar modul în care am pierdut a fost hilar. Cu Steaua am pierdut în instanță nu pe existența datoriilor, ci pe atragerea răspunderii solidare. Judecătorul a decis să respecte litera și nu spiritul legii. În codul de procedură fiscală se spune să nu mai aibă bunuri urmăribile, ori atunci Steaua mai avea pe vechea societate un calculator și o imprimantă. Lucruri pe care funcționarii de la Fisc nu le-au mai notat în procesul verbal de insolvabilitate. Dacă i-ar fi dus capul și ar fi făcut corect acest proces verbal, atunci aș fi câștigat. Au zis, eh un calculator și o imprimantă nu contează… și au scris acolo „0″ bunuri urmăribile. Acum datoria s-a prescris, au trecut cinci ani! A plătit-o poporul!
„Nu era cunoscut în Parlamentul European”
Cum era perceput Gigi Becali în Parlamentul European? Ați fost colegi, v-ați întâlnit acolo?
Eh, colegi… L-am văzut de trei ori, nu prea venea pe acolo. Nu le e cunoscut personajul oamenilor de acolo. Păi, ce eu cunosc vreun patron al nu știu cărui club din Lituania? Am interacționat parcă, dar nu am nimic cu el… nu știu dacă îmi poartă pică. Nu eu vreau să-i fur clubul!
„Nu am avut parte de ameninÂțări din partea oamenilor de fotbal în perioada respectivă. Injurii da, dar le-am luat ca atare. Nu am avut teamă că mi s-ar putea întâmpla ceva”, Sebastian Bodu, parlamentar european
„Îmi place fotbalul, dar nu voi spune niciodată cu ce echipă țin. Nu am mers încă pe Național Arena. Prefer comodiÂtatea de a sta cu o bere în brațe, în fața televizoÂrului, decât să fiu împins, scuipat etc”, Sebastian Bodu, parlamentar european
Acționarii Stelei
56% Constantin Geambazi
37% Vasile Geambazi
3% Marius Ianuli
4% Tomaida Bădescu
În acte, Becali nu are nici o calitate la Steaua, dar controlează clubul prin faptul că l-a împrumutat pe unul dintre acționari (Vasile), are legături de rudenie cu altul (Constantin cumnatul său) și de prietenie (Ianuli, zis Mache)
Vrea să fie liber, mâine, de ziua lui!
Noul avocat al lui Gigi Becali, Pavel Abraham, a anunțat în urmă cu puțin timp că patronul Stelei ar putea fi eliberat pentru 24 de ore pe data de 25 iunie. Fostul șef al Poliției Române susține că a depus deja o cerere în acest sens și e convins că demersul său are mari șanse de reușită. Gigi Becali va împlini mâine 55 de ani, iar noul său apărător susține că patronul Stelei își dorește să-și petreacă ziua de naștere în sânul familiei. „Legea permite așa ceva, pentru maxim 15 zile pe an. Este legal și cred că sunt șanse ca cererea să fie acceptată”, a declarat Pavel Abraham la Antena 3.