EXCLUSIV | Suma pe care Becali a transmis-o prin telefon pentru transferul lui Andrei Cristea! Oficialii lui Poli Iași nu au stat pe gânduri și au dat răspunsul
FCSB a făcut o primă ofertă pentru căpitanul Politehnicii Iași, Andrei Cristea, dar cu mult sub pretențiile oficialilor din Copou. Deși în primă fază s-a convenit ca prin transferul lui Cristea la FCSB să se stingă datoria de aproximativ 200.000 pe care Poli o are la echipa vicecampioană, clubul patronat de Gigi Becali a oferit Iașiului doar 50.000 de euro. Conform unor surse, oferta a fost telefonică și a fost făcută în cursul acestei dimineți.
„Încă nu am primit nimic concret pe adresa clubului. Dacă a fost ceva telefonic, nu am cunoștință. Aștept o ofertă scrisă, să putem discuta pe ceva concret. Dacă va veni, voi discuta cu ceilalți membri ai Comitetului Director și vom lua o decizie”, a declarat Ion Melinte, cel care are ultima semnătură la club în absența președintelui executiv Adrian Ambrosie.
„Dacă FCSB îl vrea pe Andrei Cristea, așteptăm o ofertă scrisă pe adresa clubului. Repet, plecarea căpitanului nostru ar însemna o pierdere mare pentru echipă, mai cu seamă că ne batem la play-off, dar respectăm dorința jucătorului. Dacă dorința lui este să plece la FCSB, nu ne opunem plecării lui. Răspunsul nostru este că ne dorim ca prin cedarea lui Andrei Cristea la FCSB să stingem acea datorie pe care noi o avem la FCSB, în contul transferului lui Kamer Qaka, de aproximativ 200.000 de euro”, a declarat pentru ProSport președintele executiv Adrian Ambrosie.
Aflat în Statele Unite ale Americii, unde își petrece sărbătorile de iarnă, Stoican a subliniat că plecarea lui Andrei ar fi o mare pierdere pentru Poli și a ținut să-i transmită un mesaj patronului FCSB: „Plecarea lui Andrei Cristea ar fi o pierdere imensă pentru echipă, mai cu seamă că suntem într-un moment în care echipa are șanse la play-off. Dar, în același timp m-aș bucura pentru el ca om, pentru că și-ar încununa o carieră frumoasă cu un transfer la o echipă foarte titrată. Îl cunosc pe Andrei Cristea, știu că este un caracter deosebit și un profesionist desăvârșit și sunt convins că nu va fi afectat, indiferent de situație, dacă se va realiza sau nu acest transfer. Mă bucur că jucătorii mei sunt doriți de alte echipe, dar eu sper ca tot ce se declară prin presă să fie adevărat. Sper ca aceste oferte să fie reale și nu doar vorbe-n vânt. Nu vreau ca jucătorii mei să fie bulversați, indiferent că vorbim de jucători tineri sau de cei cu experiență”, a declarat Flavius Stoican.