EXCLUSIV | Super ocazie sau strategie? Gigi Becali i-a mărit contractul unui fotbalist după ce a fost informat că Bayern Munchen vrea să îl transfere. Mesajul de „adio” al jucătorului: „Vă voi fi alături indiferent în ce parte a lumii mă voi afla!”
Într-o perioadă în care discuțiile despre viitorul unor fotbaliști precum Florinel Coman și Dennis Man se duc în zone incredibile pentru fotbalul românesc, FCSB și-a betonat și viitorul îndepărtat după o întâmplare inedită. Gigi Becali i-a oferit puștiului Ianis Stoica (15 ani) un contract nou la doar câteva ore după ce a fost informat că fotbalistul care a avut parte de un debut cu gol la echipa mare, în meciul de Cupă cu Sănătatea Cluj, este dorit de… Bayern Munchen.
Deși efortul financiar al FCSB-ului în acest caz nu este unul mare, pentru un fotbalist de 15 ani contractul pus pe masă de Becali este foarte avantajos. Ianis Stoica va câștiga 1000 de euro pe lună, iar din sezonul viitor suma va crește la 2000 de euro. Totul a fost posibil datorită a ceea ce apropiații finanțatorului vicecampioanei consideră a fi o cacealma a noului impresar al puștiului, soția lui Laurențiu Reghecampf. Potrivit informațiilor ProSport, impresarul a provocat semnarea contractului după ce i-a comunicat lui Gigi Becali oferta incredibilă pe care ar fi avut-o pentru Stoica. „A venit la Gigi cu temele făcute. I-a spus să ia măsuri rapid cu Stoica, altfel îl duce la Bayern Munchen, că are ofertă de la nemți. Gigi, culmea, a crezut și i-a oferit băiatului un salariu foarte bun pentru un copil de vârsta lui, mult peste ceea ce câștigă juniorii FCSB„, spun sursele citate.
Mesajul lui Stoica pentru colegii de la juniori
Entuziasmat de cursul pe care l-a luat cariera lui, Ianis Stoica a ținut să își marcheze statutul printr-un mesaj transmis colegilor de la juniorii FCSB. Luat de Nicolae Dică în lotul cu care FCSB participă la cantonamentul din Antalya, Stoica și-a luat „adio” de la grupele de copii și juniori. „Salut, băieți! Voiam să vă mulțumesc din suflet pentru toate momentele frumoase petrecute alături de voi și să vă spun că voi fi alături de voi mereu, indiferent în ce parte a lumii voi fi!„, le-a scris puștiul colegilor săi. Totuși, Stoica nu este singurul fotbalist de la juniori pe care contează Nicolae Dică în perioada de pregătire. Emilian Pacionel, 16 ani, a urcat și el în avionul pentru Antalya imediat după ce a semnat un contract în aceleași condiții financiare, adică 1000 de euro pe lună.