EXCLUSIV Tentativă de corupere a jucătorilor** lui Dinamo înainte de derby!

Meciul Dinamo – Steaua de diseară stă pe un butoi cu pulbere.
După cum ProSport a anunțat, Cristian Borcea a fost aseară în
cantonamentul lui Dinamo. Se pare că motivul vizitei are legătură
cu declarația dată de Cornel Dinu aseară la Telesport, în care
legenda dinamovistă acuză o tentativă de corupere a jucătorilor lui
Cornel Țălnar.

Băieții ăștia de la Steaua nu se amestecă decât
dubios.Steaua nu joacă corect acest meci. Țălnar e săracu mut la
Săftica – nu știe cum să joace- ce să joace și pe cine să conteze.A
fost o incercare de corupere la
jucatori
!„, a tunat Cornel Dinu aseară la
Fabrica.

După ce Cornel Dinu a făcut aceste declarații, ProSport vă
prezintă firul evenimentelor. Astfel, un om de afaceri din
provincie i-a propus lui Ad. Cristea suma de 100.000 de euro pentru
a se da la o parte. Această informație i-a fost transmisă lui
Cristi Borcea, chiar de jucătorul în cauză. Acesta a mers aseară în
cantonament si a discutat cu jucătorii, amenințându-i:
Nimeni nu face nimic! Am încredere în voi, cine pune botu’
va plăti scump
!”, ar fi tunat oficialul dinamovist.

N-ar
fi prima oară

Dinamo s-a mai temut odată de „influența” clubului patronat de
Gigi Becali, la meciul de pomină tot din Ștefan cel Mare, când
Dinamo a învins Steaua cu 2-1și titlul a plecat în Gruia. Atunci,
Cristi Borcea a adus un preot în vestiar, punându-i pe jucători să
jure pe Biblie că nu vor face lucruri necurate. Steaua ar fi avut
nevoie de un rezultat de egalitate pentru a lua titlul de
campioană.

Dinamo
acuză diversiuni

Într-un comunicat de presă postat pe siteul clubului, FC Dinamo
acuză faptul că se încearcă destabilizarea atmosferei prin
diversiuni și îi asigură pe fani că jucătorii vor da totul pentru a
câștiga meciul cu Steaua.

Steaua
neagă

Într-un comunicat oficial, Steaua a negat că ar fi intenționat
să „convingă” vreun dinamovist să nu-și apere corect șansele.
Conducerea Stelei consideră că aceste afirmații fac parte din
pregătirile pentru meci.

Publicat: 17 03. 2010, 11:48
Actualizat: 17 03. 2010, 16:07