EXCLUSIV Țintă la cerere. Stoican vrea un tânăr talentat, dar cu probleme de comportament
Dinamo încearcă să se întărească în pauza de iarnă, iar după ce s-a înființat departamentul de scouting, Ionel Augustin, Octavian Marin, Iulian Oprea și Mugur Cornățeanu, oamenii desemnați de conducere să caute jucători, au trecut la treabă. Dacă în vară au fost aduși foarte mulți jucători străini, acum, șefii doresc să transfere din România.
Coordonatele sunt clare: jucători tineri care au sunt sau a trecut pe la loturile naționale și pot ajuta la reconstrucția lui Dinamo. ProSport a aflat mai multe nume aflate pe lista „câinilor”, Andrei Peteleu și Mihai Roman (ambii de la Săgeata Năvodari) fiind doi dintre jucătorii care ar putea ajunge în „Ștefan cel Mare” în 2014.
Stoican l-a antrenat la Chindia
Un alt fotbalist pe care șefii vor să-l aducă, chiar la cererea lui Flavius Stoican, este Cristian Cherchez (21 de ani) de la Chindia Târgoviște. În perioada în care a antrenat formația dâmbovițeană, tehnicianul „câinilor” a fost mulțumit de jucătorul care poate evolua mijlocaș ofensiv și vârf. Cherchez a fost integralist în meciul de cupă, din optimi, dintre Dinamo și Chindia (5-0), însă chiar dacă nu a avut o evoluție foarte bună a rămas în vizorul roș-albilor.
A fost exclus din lot
La sfârșitul lunii noiembrie, Cristian Cherchez a fost exclus din lotul Chindiei, motivul invocat de antrenor și conducere fiind legat de indisciplină. „Suspendarea lui Cherchez a survenit din cauza prestațiilor foarte slabe din ultimele meciuri și a lipsei de caracter pe care a arătat-o în ultima perioadă. El este un jucător valoros, plin de talent, dar care duce lipsă de bun simț. Îmi pare rău pentru el, dar pentru a ajunge un jucător important trebuie să-și schimbe temperamentul”, a spus la acel moment, pentru Liga 2.ro, președintele Chindiei, Mugur Porumbacu.
„Dinamo este interesată de mai mulți fotbaliști de la Târgoviște, dar în acest moment nu se pune problema achiziționării vreunui fotbalist de acolo. Există posibilitatea să achiziționăm anumiți jucători de la Chindia în pauza de iarnă. Cum am fost antrenor la Târgoviște, cunosc foarte bine potențialul la majoritatea jucătorilor dâmbovițeni. Mie îmi plac mult Cherchez, Văduva, Anton, dar în același timp i-aș dori pe și Popescu, și pe Ispas. Chiar dacă Dinamo este interesată de acești jucători, nimeni din conducerea clubului nu a vorbit cu cineva de la Târgoviște pe această temă. O să avem mai multe discuții dupa ce se sfârșesc meciurile oficiale”, declarat Flavius Stoican pentru sportdambovitean.ro
3 goluri a marcat Cherchez în actuala ediție a Ligii a treia