Gaz Metan a mai făcut încă un transfer în perspectiva primei campanii din istorie în cupele europene. Ardelenii l-au achiziționat pe mijlocașul olandez Nicandro Breeveld, care a evoluat ultima oară la Jiul Petroșani.
Breeveld (25 de ani) este născut în Paramaribo (Surinam), oraș în care au deschis ochii și mult mai celebrii Edgar Davids și Clarence Seedorf, are 1,74 metri înălțime, 73 de kilograme, iar piciorul său de bază este dreptul. În Olanda a evoluat doar în liga secundă, la Telstar și FC Omniworld.
Până acum, Gaz Metan i-a mai luat pe Vlad Bujor (U Craiova), Romeo Stancu (CS Mioveni) și pe Ciprian Petre (Gloria Bistrița).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER