EXCLUSIV | Transferul care nu s-a mai făcut la FCSB, după ce Mihai Stoica s-a opus! Fotbalistul a dezvăluit: „Nu mă vrea el”. A ajuns, în cele din urmă, la rivala vicecampioanei

Transferul lui Andrei Burcă (26 de ani) la CFR Cluj era cât pe ce să nu se mai facă. Fundașul a fost și pe lista FCSB-ului, iar vicecampioana a fost prima cu care a vorbit Valeriu Iftime. Patronul Botoșaniului a recunoscut, în cadrul emisiunii ProSport Live, că, din câte știe el, mutarea a căzut din cauza lui Mihai Stoica: „Nu știu, dar din câte cred domnul Stoica s-a opus. Asta mi-a spus-o Burcă: ‘Nu mă duc la FCSB, pentru că nu mă vrea MM””.

După 3 ani la Botoșani, Burcă a cerut să părăsească echipa și să facă pasul la un nivel mai mare. Clubul a acceptat imediat. Din sezonul următor echipele din Liga 1 Betano sunt obligate să trimită în primul „11” doi jucători U21, iar moldovenii au în plan ca unul dintre aceștia să fie fundaș central. „Andrei a vrut să plece și i-am spus: ‘Andrei îți dau voie”. Am discutat cu un impresar și am spus să căutăm o echipă pentru el, să îi dau drumul. De ce?

Pentru că la fundaș central din anul viitor vreau să joc cu un jucător, un copil de 20 de ani, care cred că este la nivelul lui Andrei Burcă și am nevoie să joace ăsta și din motive de U21. Ca atare nu pot să îl țin pe Burcă, iar Miron nu poate fi înlocuit. Am avut o ofertă pentru el de 400 de mii de euro acum trei zile, dar nu mai pleacă nimeni de la mine„, a declarat omul de afaceri, care a povestit ulterior, cu lux de amănunte, cum a picat transferul la FCSB și ce alte oferte a mai avut.

La Andrei Burcă am zis ok, îi dăm drumul, dacă nu joacă și îl țin până în iarnă aici îl nenorocesc pe copilul ăsta și am crezut că îl dau cu 200 de mii, cu 150 de mii de euro, acesta era target-ul meu. El a negociat cu impresarul ce a făcut pe acolo și într-o noapte mă sună, era 12 noaptea, îmi spune ‘domnule Valeriu, sunt disperat, vreau să plec”. A doua zi la 8 a fost la mine la birou, ca niciodată. I-am spus poate vrea FCSB să te ia. Recunosc, l-am sunat pe domnul Becali și l-am întrebat. E prima dată când am dat eu telefon, de obicei sună el când are nevoie de ceva. Și a spus ‘O să mă gândesc’ și a rămas așa, nu am spus că FCSB vrea să îl ia pe Burcă.

Mai așteptăm un pic, era o echipă din Liga a doua din Turcia, un impresar din Constanța spunea, dar a zis că nu poate să mai aștepte și că dacă nu îi semnez azi pierde. Am semnat. A zis că se duce la Cluj, acolo e Bordeianu care a fost la noi și a spus că sunt condiții bune. Primește niște bani, mult mai mulți, de trei ori cât avea la mine„.

Andrei Burcă a venit la Botoșani în vara lui 2016, de la SC Bacău. În cele 3 sezoane petrecute la gruparea patronată de Iftime a prins 112 meciuri, a marcat de 4 ori și a oferit 5 pase decisive. Transfermarkt îi oferă o cotă de piață de un milion de euro.

 

 

 

Publicat: 19 06. 2019, 22:41
Actualizat: 19 06. 2019, 22:42