EXCLUSIV „U” Cluj l-a luat pe Bornescu!** Vezi pe ce perioadă a semnat fostul portar al Rapidului
Universitatea Cluj nu se pregătește doar de despărțiri, ci a început serios și campania de achiziții. După ce în urmă cu câteva zile l-au antamat pe George Galamaz de la Steaua, joi și portarul Mircea Bornescu a semnat un contract valabil pe 2 ani și jumătate cu gruparea ardeleană.
Bornescu a evoluat cinci meciuri la Petrolul, grupare unde a fost primit de antrenorul Valeriu Răchită după ce echipa din Grecia la care activa goalkeeperul, Kavala, a fost retrogradată în urma unui scandal cu meciuri trucate.
Fostul portar al Universității Craiova și al Rapidului a evoluat în 5 partide pentru gruparea prahoveană în acest sezon, încasând numai 4 goluri și având mai multe intervenții decisive care l-au făcut unul dintre idolii galeriei „găzarilor”.