EXCLUSIV** Ultima lovitură pregătită de Steaua! Mijlocașul pe care Becali îl vrea, iar Reghe NU, e de la Rapid! „Îmi place mie”

Filipe Teixeira este jucătorul care l-a încântat în ultima vreme pe Gigi Becali. Portughezul născut la Paris, care evoluează acum la Rapid, este foarte aproape de un transfer surprinzător la roș-albaștri. Finanțatorul Stelei a apărut aseară la tv și a anunțat că echipa va primi întăriri până la încheierea perioadei de transferuri. „Mai vreau doi jucători. Până pe data de trei septembrie putem să facem transferuri, până luni. Mijlocaș și atacant, dar nu vreau să discutăm mai mult. Unul dintre jucători va fi Tatu. S-a refăcut, dar trebuie să mai facă niște teste medicale”, a mai spus Becali. Ok și atunci cine e mijlocașul? „Despre mijlocaș nu pot să dau nume! Vine de la o echipă din primele șapte din România. Îmi place mie, nu e nimeni de acord de la club, dar îmi place mie. Este un jucător pe care eu îl vreau peste capul tututor”, a mai spus Becali.

S-a interesat și de Milisavljevic
În acest an, patronul Stelei l-a mai vrut pe Adrian Cristea, dar de data aceasta nu e vorba de niciun prinț. Prosport a aflat că Gigi Becali negociază cu Copos, dar și cu jucătorul Filipe Teixeira un transfer-șoc la echipa lui Laurențiu Reghecampf. Stelistul s-a interesat și de Milisavljevic, dar portughezul în vârstă de 31 de ani e mai aproape de ceea ce vrea Becali. Teixeira mai are un an de contract cu formația giuleșteană. El poate evolua ca playmaker în spatele vârfurilor și e genul de jucător pe care Becali îl dorește la echipă de ceva vreme. Inițial, finanțatorul echipei roș-albastre credea că Tibi Bălan e potrivit pentru un astfel de rol, dar a văzut că nu face față și acum îi va rezilia contractul. „Nu e Maxim, îmi place și băiatul ăla, dar îl iau mai încolo. Acum vreau un jucător copt, care să nu mai ceară timp să se adapteze, să mai aștept nu știu cât timp”, a mai spus, misterios, Gigi Becali. Finațatorul a mai precizat că nu poate dezvălui numele fotbalistului pentru că încă nu se potrivește suma de bani pe care o solicită jucătorul, cu ceea ce a oferit el. Vom vedea în zilele următoare dacă dealul se va face.


42 de meciuri în Liga 1 a adunat până acum Teixeira, care până să vină în 2011 în România, a mai trecut pe la echipe precum PSG, Academica, West Bromwhich și Metalurg Donețk

6 goluri a marcat Teixeira până acum în Liga 1. Unul l-a dat Stelei pe când era la Brașov, în acel meci încheiat cu 3-0 în Ghencea


 

Publicat: 30 08. 2012, 03:00
Actualizat: 30 08. 2012, 03:18