EXCLUSIV | Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Ionel Ganea și cum crede fostul atacant că se va decide derbyul CFR – FCSB

Ionel Ganea a efectuat o serie de analize săptămâna trecută, după ce i s-a făcut rău la Tribunalul Făgăraș și a fost transportat de urgență la spitalul din localitate.

Publicația Bună Ziua Făgăraș a notat inițial, citând surse medicale, că fostul atacant ar fi făcut o criză de epilepsie. Ganea a fost pus sub supraveghere de medici, dar a fost pus pe picioare imediat de doctorii din Făgăraș și a plecat acasă după aproximativ 10 ore petrecute la spital. „S-au adunat multe, eu mă consum enorm. Sunt sănătos tun, nu am nimic, medicii mi-au zis că rar au văzut om puternic ca mine. Acum sunt acasă, în Făgăraș”, a spus Ganea pentru ProSport. Miercuri, fostul internațional a fost transportat de urgență de la Judecătorie la Spitalul Județean. Ganea se afla la Tribunal pentru un termen în procesul de divorț.

Ganea își ridică nivelul de energie tot prin fotbal. Dacă aseară a urmărit partida ViitorulCraiova 2-1 în care a jucat din actul secund și fiul său, George Ganea, azi fostul vârf stă cu ochii pe CFR – FCSB, capul de afiș al etapei a cincea din playoff. „Va câștiga echipa care nu comite nicio eroare în defensivă. Sunt și alți jucători, nu numai Țucudean, care pot tranșa meciul pentru gazde. Ar putea fi tranșat și printr-o execuție personală. Cine câștigă acest meci va câștiga și campionatul. La egal, nu e terminat nimic, FCSB mai poate încă spera”, a mai spus Ganea pentru ProSport.

CFR – FCSB se joacă azi, de la ora 21:00, în format liveblog pe www.prosport.ro, și transmis de LookTV, Telekom și Digisport.

 

Publicat: 14 04. 2019, 12:03
Actualizat: 14 04. 2019, 12:04