Fostul portar al lui Dinamo, Florin Matache (36 de ani) a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre situația clubului din Ștefan cel Mare, alături de care s-a calificat în grupele Europa League în sezonul 2009-2010:
Actualul antrenor secund de la divizionara a treia Flacăra Horezu merge pe mâna antrenorului Mircea Rednic, care a adus ultimul titlu de campioană în vitrina „câinilor”: „Mircea Rednic a schimbat și va mai schimba. Va aduce fotbaliștii pe care el îi va dori. Cred că aceasta a fost una dintre condițiile pentru care a revenit. Dacă se vrea o recoinstrucție, trebuie lăsat să lucreze.
Regresul de la Dinamo are la bază și deciziile conducerii. Nu am înțeles de ce Niculescu a fost demis atât de repede. Rezultatele vor decide dacă deciziile au fost cele bune, dar nu se vede până acum acest lucru.”, a spus Matache la ProSport LIVE.
„Eroul de la Liberec” crede că Dinamo ar trebui să meargă pe mâna portarilor tineri: „Se vrea new Dinamo, dar nu vedem nimic. Avem doi portati foarte tineri, căutăm portar. Dar eu cred că merită o șansă. Cred că și Muțiu trebuia să primeacă una. Atunci când a intrat și-a făcut treaba”, a mai punctat goalkeeper-ul la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER