EXCLUSIV | Un nume cu greutate al roș-albilor a ieșit la atac: „Stadionul lui Dinamo e din seria filmelor B.D.” + Exemplul Arena Națională: „Ca la teatru!”. VIDEO

This browser does not support the video element.

Stadionul Dinamo reprezintă un subiect delicat. E un proiect blocat în birocrație, e disputat de mai multe entități și-n cele din urmă s-a decis ca noau arenă din Ștefan cel Mare să fie amplasată în locul velodromului din parcul sportiv Dinamo. Dar, și-n acest caz, Hotărârea Guvernamentală necesară pentru demolare întârzie să apară. Despre acest subiect, juristul CS Dinamo, Ciprian Stoica, a vorbit pe larg, iar ProSport a prezentat situația. Acum, Marius Niculae, fost mare atacant al roș-albilor, a răbufnit.

„Fanii sunt deranjați în primul rând de rezultate, dar cred că un stadion nou ar aduce foarte multă lume în tribune, nu numai pe dinamoviști, ci și pe cei care sunt imparțiali. Țin minte că atunci când s-a făcut Arena Națională au venit mulți care nu avea treabă cu fotbalul, dar doreau să vadă stadionul. Ca la teatru!”, a spus Marius Niculae la ProSport LIVE.

Fostul atacant al roș-albilor a continuat: „Ar fi un plus pentru Dinamo, pentru București, pentru toată lumea. Avem Național Arena, avem unul extraordinar de frumos și la Craiova, iar acesta de acum, din „Ștefan cel Mare”,e de pe vremea filmelor B.D.

Chiar ar trebui să se facă ceva în acest sens. S-a făcut un bazin olimpic, foarte bine, să mai facă, însă ne trebuie acest stadion nou. Fanii lui Dinamo sunt cei mai tari, cele mai frumoase coregrafii ei el fac, inclusiv rivalilor le-a făcut una recunoscută internațional…merită stadion nou”.

Cert e că fanii s-au săturat de situația actuală și au laut legătura cu viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, și au decis să susțină inițiativa acestuia de a cere Ministerului de Interne trecerea bazei sportive în administrarea Primăriei sectorului 2. Demersul a luat formă oficială deja, în ședința Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului București fiind adoptată o hotărâre de consiliu ce va cere oficial Consiliului General al Municipiului București  să se implice și să ceară trecerea bazei către primăria de sector.

Pe siteul CNI, în dreptul proiectului Stadion nou CLubul SPortiv Dinamo, cu status – în promovare- și beneficiar MAI, se arată: „CNI a contractat în urma demarării procedurii de achiziție publică privind atribuirea contractului prin publicarea anunțului nr. 1000219 din 17.04.2018, lucrările privind întocmirea studiilor de prefezabilitate, respectiv fezabilitate pentru construirea unui stadion la Clubul sportiv Dinamo.
La acest moment, a fost finalizat studiul de prefezabilitate și a fost aprobat PUZ-ul de către Primăria Sectorului 2. În vederea promovării indicatorilor tehnico-economici este necesar ca beneficiarul să pună la dispoziția CNI un amplasament viabilizat, liber de sarcini, care să respecte normele legale de derulare ale investiției”.

 

Publicat: 21 07. 2019, 09:11
Actualizat: 21 07. 2019, 09:12