Steaua joacă ultimul meci din acest campionat cu cu FC Brașov, iar la finalul confruntării elevii lui Reghecampf vor primi medaliile de campioni și vor sărbători titlul alături de fanii prezenți pe Național Arena.
După ceremonia de pe stadion, echipa se va îmbarca într-un autocar descoperit și va merge în Piața Constituției acolo unde vor celebra câștigarea campionatului împreună cu suporterii. Jandarmeria a precizat prin intermediul unui comunicat că așteaptă un număr de aproximativ 20.000 de fani în Piața Constituției, iar traficul rutier în această zonă va fi restricționat. Sărbătorirea titlului va avea loc în intervalul orar 21.30 – 22.45, iar traficul rutier va fi restricționat pe Bulevardul Unirii, între Bulevardul I.C. Brătianu și Piața Constituției, precum și pe Bulevardul Libertății, între Bulevardul Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie.
Reghecampf și elevii săi se vor retrage apoi într-un local din București pentru a se bucura de această performanță într-un cadru restrâns. Militari Residence Ballroom este locul unde staff-ul Stelei și jucătorii se vor sărbători câștigarea titlului cu numărul 24 din istoria clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER