EXCLUSIV | Varela oferă o explicație greu digerabilă. De ce a pierdut Steaua titlul sezonul trecut și ce s-a întâmplat în vestiar
Fernando Varela a plecat în vara anului trecut de la Steaua și s-a transferat în Grecia, la PAOK Salonic. Fundașul central în vârstă de 29 de ani a recunoscut într-un interviu pentru ProSport că i-a fost teamă de faptul că finanțatorul Gigi Becali ar putea refuza oferta grecilor.
„Mi-a fost frică, da! La Steaua făcusem tot, am dat tot și nu mai aveam motivație. Deja câștigasem tot, am arătat ce pot și ce nu pot. Era momentul să schimb, să arăt dacă sunt bun și în altă țară, undeva unde lumea nu mă știa. Mie îmi place să mai schimb lucrurile, nu pot să stau în același loc doar pentru bani”, a declarat Varela pentru ProSport.
Steaua a pierdut titlul sezon trecut, Astra reușid să câștige campionatul în premieră. Varela este de părere că obiectivul principal a fost ratat pentru că s-au făcut transferuri de care echipa nu avea neapărată nevoie. Jucătorii cu nume aduși de conducere au creat în vestiar o atmosferă care nu a fost propice performanței.
„În al doilea mandat am făcut pregătirea la fel, nu știu. Cred că la a doua venire a lui Reghecampf au adus jucători care nu ne trebuiau. Când a venit a doua oară au venit jucători cu orgoliu foarte mare și care dacă stăteau pe bancă îți creează probleme. Jucători cu CV foarte mare și dacă nu intră creează probleme. Că eu trebuie să joc, trebuie să intru, și asta face ca grupul să nu meargă bine. Cred că asta a fost cea mai mare problemă”, a mai precizat Varela.