EXCLUSIV – Variantă surpriză pentru banca Rapidului!** Ce tehnician i-a propus Mircea Lucescu lui Copos
Rapidul continuă să caute soluții după ce Răzvan Lucescu a plecat în Qatar pentru a antrena pe El Jaish. Varianta cea mai probabilă părea Mircea Rednic, însă „Puriul” a spus „pas” ofertei primite de la George Copos, preferând să meargă la Petrolul.
Mircea Lucescu i-a făcut o vizită astăzi patronului din Giulești, la Crown Plaza, și a încercat să îl convingă pe acesta că cea mai bună opțiune pentru preluarea postului lăsat vacant de Răzvan este Ionuț Chirilă.
În vara anului trecut Ionuț Chirilă, un antrenor cunoscut pentru ochiul pe care îl are pentru tineri, a fost foarte aproape de a semna cu Dinamo. Într-un interviu acordat ProSport, tehnicianul a recunoscut negocierile.
„Între 26 iunie și 5 iulie am avut discuții avansate cu acționarii lui Dinamo să preiau echipa. Mi-e greu să spun de ce nu s-a concretizat nimic, dar toți cei care bagă bani la club m-au dorit.„, spunea atunci Chirilă.
În sezonul 1998-1999, Chirilă a pus bazele unei echipe extrem de puternice, care a defilat în campionatul de tineret. Fotbaliști ca Mărgăritescu, Raț, Maftei, Bratu sau Niculae au fost promovați de antrenor la tineretul Rapidului.
Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte