Exclusiv Vasile Avram nu mai e șeful CCA!** Igna conduce arbitrajul!

Comitetul Executiv de după alegerile de la Federația Română de
Fotbal a adus o schimbare majoră. Astfel, Vasile Avram a pierdut
funcția de președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Cum s-a ajuns aici? Avram a fost ales la Adunarea Generală ca
reprezentant în Comitetul Executiv al Asociațiilor Județene de
fotbal (AJF). Dar acesta era deja în CEx, ca șef al CCA. Statutul
FRF nu permite o asemenea situație, astfel că Avram s-a trezit că
trebuie să renunțe la una dintre cele două posturi. Cum abia fusese
ales din partea AJF-urilor, a preferat să spună „pas” șefiei CCA.
Interesant este că Avram a aflat de această problemă în ultimul
moment, astfel încât a fost practic pus în fața faptului împlinit
și forțat să renunțe la CCA. În locul său a fost numit fostul
arbitru Ioan Igna.

„Mai mulți conducători de club au făcut presiuni ca să
fiu îndepărtat! De altfel, unii membri ai CCA au fost sunați de mai
multă vreme și li s-a propus funcția mea.”
, a declarat
Vasile Avram pentru www.prosport.ro.


Publicat: 25 01. 2010, 15:51
Actualizat: 25 01. 2010, 18:32