Transferat de Dinamo acum un an, Elis Bakaj (24 de ani) nu a reușit să se impună ca titular. În consecință, liderul Ligii I și Cernomoreț Odesa au ajuns la un acord de împrumut până în vară.
O dată cu transferurile lui Curtean, Matei și chiar Platini, Dinamo s-a acoperit în banda stângă a mijlocului terenului, acolo unde titular de drept este Marius Alexe. În consecință, șansele ca Bakaj să mai joace au devenit minime, iar la finalul celui de-al doilea stagiu de pregătire, Ciobotariu l-a anunțat pe jucător că ar fi mai bine să meargă temporar la o altă echipă.
Coleg cu Burdujan
Astfel, liderul Ligii I a rezolvat problema albanezului printr-un împrumut în Ucraina, la Cernomoreț Odessa. Inițial, echipa la care este legitimat și atacantul român Lucian Burdujan l-a solicitat pe Bakaj pentru un an, dar oficialii alb-roșilor nu au fost de acord să-l lase pe mijlocaș decât până la vară. Ulterior, în funcție de evoluțiile acestuia, cele două părți se vor reașeza la masa tratativelor pentru un transfer definitiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER