Viorel Hizo (71 de ani) susține că Alexandru Mitriță (23 de ani) are probleme după plecările din atac, de la începutul sezonului, și că nu mai poate progresa la U Craiova.
Desemnat căpitan în Bănie, Mitriță este liderul de pe teren al Craiovei și a reușit deja să marcheze de șapte ori, în șapte meciuri, de la începutul campionatului. Totuși, plecările lui Alexandru Băluță și Gustavo l-ar putea afecta: „Mitriță nu mai poate progresa la Craiova, pentru că au plecat Gustavo și Băluță. Se completau reciproc și formau o linie de atac foarte mobilă, tehnică și driblau în regim de viteză. Au reușit și fără număr 9, dar acum situația e diferită. Au adus un atacant și jocul va arăta mai bine în timp. Craiova va reveni”, a declarat Hizo la ProSport LIVE.
În acest sezon, Mitriță a făcut echipă în atac cu Koljic, Bărbuț sau Petre: „Mitriță este un jucător util oricărei echipe, chiar și la națională”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER