EXCLUSIV Wesley, vizită surpriză la Porumboiu: „E adevărat că ne-am văzut, dar discutăm ca doi prieteni”
UPDATE: Wesley este un jucător interesant pentru multe echipe, atât din Liga 1 cât și din străinătate. Steaua a fost prima echipă care și-a manifestat interesul pentru acesta. Jucătorul s-a deplasat la Vaslui, acolo unde a evoluat înainte de transferul la Al Hilal.
Acesta nu a confirmat că s-ar afla în negocieri cu cei de la Vaslui și și-a justificat prezența prin faptul că a venit în vizită la un prieten, profitând de această ocazie să-și vadă și foștii săi colegi de la echipa galben-verde.
„Am venit la Vaslui pentru că azi e ziua unui prieten foarte bun și nu l-am mai văzut de mult. Plus că îmi era dor și de foștii mei colegi. Nu negociez cu Vaslui o reîntoarcere, eu am acum sunt in discuții cu Steaua, chiar dacă e adevărat că m-am văzut cu domnul Porumboiu și vorbim ca doi prieteni. Luni mă întorc în București”, a spus Wesley pentru ProSport.
Wesley se află în negocieri avansate cu Steaua pentru o revenire în Liga I, dar pe fir a intrat și o altă formație din Liga I.
Se pare că pe fir a intrat o altă formație din Liga 1 care l-a invitat pe Wesley la o întâlnire pentru a discuta. Din informațiile ProSport, Wesley se află acum la Vaslui, unde are o întâlnire cu Adrian Porumboiu.
Wesley a jucat la Vaslui în perioada 2009-2012 însă s-a despărțit cu scandal de gruparea „galben-verde” după o serie de diferende cu Adrian Porumboiu. Rămâne de vâzut ce va alege acum jucătorul care a marcat 62 de goluri în 113 meciuri pentru vasluieni.
„Eu zic că în două-trei zile voi fi jucătorul Stelei, în sfârșit”, declara pentru ProSport în urmă cu doar o zi Wesley.