Dacă, la Timișoara, edilii locali dau milioane de euro pentru Poli, la Craiova oficialitățile fac tot posibilul să scape de Universitatea. Cauzele? Răzbunare politică, după ce Mititelu l-a susținut în campania electorală pe Mircea Geoană, și conflictele personale, primarul declarându-se sătul „de opt ani de înjurături”.
1. Evacuați de pe „Ion Oblemenco” Pe 12 ianuarie, la club a sosit o adresă din partea primăriei în care Știința e somată să părăsească stadionul și terenurile de antrenament până la 31 ianuarie, data expirării contractului de cesiune. Motivul pentru neprelungire este o datorie la Finanțe de 36.884 de lei, plus majorări.
2. S-a oprit finanțarea echipei O zi mai târziu, Primăria a rupt protocolul prin care se angaja să dea un milion de euro pe an echipei, în trei rate, și a cerut înapoi cele două milioane de lei date deja astă-vară. De ce? Mititelu l-a atacat pe primar în presă, iar banii virați n-au fost cheltuiți pentru activitatea sportivă. Protocolul a fost însă încălcat chiar de Primărie, care anul trecut a virat doar 40% din banii promiși. Autoritățile cer acum înapoi cele două milioane, care, fiind virate prin trezorerie, au fost luați de Fisc pentru alte datorii.
3. Sechestru de peste 9.000.000 EURO! Adrian Mititelu a primit o lovitură grea și din partea Direcției de Taxe și Impozite Craiova, care acum o lună a pus sechestru pe un teren intravilan de 76.661 metri pătrați, evaluat la 9 milioane de euro, și pe o mașină Mercedes în valoare de 60.000 de euro, pentru datorii care se ridică la 600.000 lei. Terenul aparține uneia din firmele lui Mititelu, SC Cetatea Banilor City, iar mașina este înregistrată chiar pe societatea care finanțează echipa, SC U Craiova SA.
4. Știința, la Severin. FC Craiova, pe „Oblemenco”? Mititelu a încheiat, pe 14 ianuarie, un contract pe doi ani și jumătate cu primăria din Severin, urmând să joace acolo meciurile de acasă. Antonie Solomon pare nerăbdător ca Știința să plece, pentru a crea altă echipă în loc. „Aș fi vrut să văd o echipă a orașului care să nu aibă probleme. Cred că, dacă Universitatea pleacă din oraș azi, mâine apare altă echipă!”, a spus Solomon, alimentând speculațiile apărute în toamnă, conform cărora ar dori să înființeze o nouă echipă numită FC Craiova.
5. Balaci: „Solomon va avea de suferit” Deși antrenează în Kuweit, Ilie Balaci ia atitudine împotriva măsurilor luate de Antonie Solomon. „Stadionul este al oraÂșului, nu al primăriei, n-are Solomon dreptul să facă ce vrea cu el. În Craiova trebuie să joace o singură echipă. Pe Universitatea Craiova s-o lase în pace. A mai fost una care ajunsese și în Europa, Extensiv, și tot n-a supraviețuit. Solomon va avea de suferit. Oltenii care l-au votat vor fi de partea Universității, vom merge oriunde după ea, și asta se va vedea cel târziu în următoarele alegeri la primărie”, a spus Balaci.
„Este ca o execuție în direct. Nu mi se pare normal ca Universitatea să fie evacuată”, Pavel Badea, consilier local, fost antrenor, președinte și jucător la U Craiova
„Universitatea are în jur de două milioane de euro datorii, dar nu sunt probleme cu licența, pentru că s-a dat acea lege și toate cluburile vor fi păsuite șase luni”, Adrian Mititelu, finanțator U Craiova
„Cer un euro pe lună pentru noul contract, dacă se achită suma care trebuie plătită de clubul Universitatea acum. Noi am procedat legal, nu ne putem juca pe banii publici”, Antonie Solomon, primar Craiova
Părerile suporterilor exprimate pe www.prosport.ro
„Eu sunt din Prahova, dar suporterii din Craiova ar trebui să facă un miting în fața Primăriei. Nu se poate arunca imaginea orașului, pentru că fără Universitatea nu cred că ar ști mulți de Craiova. Rușine Solomon. Hai, Craiova!”- anonim
„Solomon urmărește să se înființeze altă echipă, să mănânce și el o pâine… Dar uită că noi vom fi lângă UNIVERSITATEA orice ar fi”, ady
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER