Execuție politică** a Universității?

Dacă, la Timișoara, edilii locali dau milioane de euro pentru
Poli, la Craiova oficialitățile fac tot posibilul să scape de
Universitatea. Cauzele? Răzbunare politică, după ce Mititelu l-a
susținut în campania electorală pe Mircea Geoană, și conflictele
personale, primarul declarându-se sătul „de opt ani de
înjurături”.

1.
Evacuați de pe „Ion Oblemenco”

Pe 12 ianuarie, la club a sosit o adresă din partea primăriei în
care Știința e somată să părăsească stadionul și terenurile de
antrenament până la 31 ianuarie, data expirării contractului de
cesiune. Motivul pentru neprelungire este o datorie la Finanțe de
36.884 de lei, plus majorări.

2. S-a
oprit finanțarea echipei

O zi mai târziu, Primăria a rupt protocolul prin care se angaja să
dea un milion de euro pe an echipei, în trei rate, și a cerut
înapoi cele două milioane de lei date deja astă-vară. De ce?
Mititelu l-a atacat pe primar în presă, iar banii virați n-au fost
cheltuiți pentru activitatea sportivă. Protocolul a fost însă
încălcat chiar de Primărie, care anul trecut a virat doar 40% din
banii promiși. Autoritățile cer acum înapoi cele două milioane,
care, fiind virate prin trezorerie, au fost luați de Fisc pentru
alte datorii.

3.
Sechestru de peste 9.000.000 EURO!

Adrian Mititelu a primit o lovitură grea și din partea Direcției de
Taxe și Impozite Craiova, care acum o lună a pus sechestru pe un
teren intravilan de 76.661 metri pătrați, evaluat la 9 milioane de
euro, și pe o mașină Mercedes în valoare de 60.000 de euro, pentru
datorii care se ridică la 600.000 lei. Terenul aparține uneia din
firmele lui Mititelu, SC Cetatea Banilor City, iar mașina este
înregistrată chiar pe societatea care finanțează echipa, SC U
Craiova SA.

4.
Știința, la Severin. FC Craiova, pe
„Oblemenco”?

Mititelu a încheiat, pe 14 ianuarie, un contract pe doi ani și
jumătate cu primăria din Severin, urmând să joace acolo meciurile
de acasă. Antonie Solomon pare nerăbdător ca Știința să plece,
pentru a crea altă echipă în loc. „Aș fi vrut să văd o echipă a
orașului care să nu aibă probleme. Cred că, dacă Universitatea
pleacă din oraș azi, mâine apare altă echipă!”, a spus Solomon,
alimentând speculațiile apărute în toamnă, conform cărora ar dori
să înființeze o nouă echipă numită FC Craiova.

5.
Balaci: „Solomon va avea de suferit”

Deși antrenează în Kuweit, Ilie Balaci ia atitudine împotriva
măsurilor luate de Antonie Solomon. „Stadionul este al ora­șului,
nu al primăriei, n-are Solomon dreptul să facă ce vrea cu el. În
Craiova trebuie să joace o singură echipă. Pe Universitatea Craiova
s-o lase în pace. A mai fost una care ajunsese și în Europa,
Extensiv, și tot n-a supraviețuit. Solomon va avea de suferit.
Oltenii care l-au votat vor fi de partea Universității, vom merge
oriunde după ea, și asta se va vedea cel târziu în următoarele
alegeri la primărie”, a spus Balaci.


„Este ca o execuție în direct. Nu mi se pare normal ca
Universitatea să fie evacuată”
, Pavel Badea, consilier
local, fost antrenor, președinte și jucător la U Craiova

„Universitatea are în jur de două milioane de euro
datorii, dar nu sunt probleme cu licența, pentru că s-a dat acea
lege și toate cluburile vor fi păsuite șase luni”,
Adrian
Mititelu, finanțator U Craiova

„Cer un euro pe lună pentru noul contract, dacă se
achită suma care trebuie plătită de clubul Universitatea acum. Noi
am procedat legal, nu ne putem juca pe banii publici”
,
Antonie Solomon, primar Craiova


Părerile suporterilor
exprimate pe www.prosport.ro

„Eu sunt din Prahova, dar suporterii din Craiova ar trebui să
facă un miting în fața Primăriei. Nu se poate arunca imaginea
orașului, pentru că fără Universitatea nu cred că ar ști mulți de
Craiova. Rușine Solomon. Hai, Craiova!”- anonim

„Solomon urmărește să se înființeze altă echipă, să mănânce și
el o pâine… Dar uită că noi vom fi lângă UNIVERSITATEA orice ar
fi”, ady

Publicat: 25 01. 2010, 08:28
Actualizat: 25 01. 2010, 08:43