FC Brașov – „U” Cluj (azi, ora 19:00, DigiSport) e mai mult decât o întâlnire între două formații medii din Liga I. Claudiu Niculescu încearcă să-i demonstreze lui Florian Walter că nu s-a înșelat când l-a numit în locul lui Badea, antrenor de la care a furat meserie. O victorie a lui „U” l-ar trimite pe Badea spre locurile retrogradabile, iar un succes al Brașovului ar ruina visele europene ale echipei construite de tehnicianul gazdelor.
Destinele lui Niculescu și Badea s-au intersectat prima dată în 2003. Tehnicianul de astăzi al Brașovului ajungea la Dinamo și juca în aceeași echipă cu Niculescu, care era unul din liderii echipei. În 2010 cei doi aveau să se întâlnească la „U” Cluj, dar din posturi diferite. Badea era de această dată antrenor, iar Claudiu Niculescu idolul tribunelor. Un an și jumătate au lucrat cei doi împreună din aceste posturi, timp în care „Clau-gol” a recunoscut că a furat meserie de la Badea: „Am învățat câte ceva de la fiecare antrenor cu care am lucrat”.
Badea l-a scos din echipă
Tehnicianul de astăzi al Brașovului a fost primul care l-a trimis pe banca de rezerve pe Claudiu Niculescu, la „U” Cluj. Era returul campionatului trecut, iar „Clau-gol” prindea rar primul „11”. S-a spus atunci că relația dintre ei n-a fost niciodată una bună din cauza faptului că ar fi avut conflicte când erau coechipieri la Dinamo, lucru negat de ambii tehnicieni. Și în turul acestui campionat Niculescu a bifat mai puțin de jumătate din minute. Paradoxal însă, Badea a ieșit de la inima fanilor și pentru că l-a titularizat pe Niculescu, în partida cu Steaua, deși Gicu Grozav părea mai în formă.
Niculescu e mai ofensiv
Cifrele lui Claudiu Niculescu sunt deocamdată peste cele ale lui Ionuț Badea, la „U” Cluj. „Clau-coach” a rămas fidel sistemului 4-3-3, dar l-a titularizat pe Grozav și are o mai bună relație cu „vestiarul”. Este neînvins de când a fost reinstalat în locul lui Badea și a luat 61 la sută din punctele puse în joc, în acest timp, față de Ionuț Badea, care a avut un procentaj de 50 la sută. Doar cele două meciuri din 2011, când a fost interimar, îi strică procentajul lui Niculescu. „U” și-a îmbunătățit și media golurilor marcate de când s-a schimbat tehnicianul. Două reușite pe meci are echipa, în ultimele 6 etape, în timp ce în precedentele 25 nu depășea o medie de 1,25.
E primul meci și probabil vor fi ceva emoții. Totuși eu mă gândesc cum să obțin prima victorie cu FC Brașov Ionuț Badea, antrenor FC Brașov
Va fi un meci normal. Nu cred că e un avantaj pentru ei că îl au pe Badea antrenor George Galamaz, fundaș „U” Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER